Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVELION 2013. Oprescu: Veniţi în Piaţa Constituţiei fără petarde

Publicat in Romania Libera, vineri 28 decembrie 2012 ·

Primarul Capitalei îi îndeamnă pe bucureşteni să vină în Piaţa Constituţiei de Revelion, precizând că evenimentul va fi plin de surprize, relatează Mediafax.

"Îi invit pe bucureşteni în număr cât mai mare, 30.000-40.000 de oameni au loc aici la petrecerea pe care o organizăm într-o capitală deja europeană", a spus Sorin Oprescu în Piaţa Constituţiei, unde a venit să vadă scena ridicată pentru petrecerea din noaptea de Revelion.

Edilul Capitalei a precizat că pregătirile sunt în grafic, arătând că este al cincilea an când "fetele" lui de la ArCuB organizează această petrecere.

"Eu nu prea mai am cu ce să le ajut, însă am vrut să văd stadiul pregătirilor", a mai spus Oprescu.

Primarul Capitalei le-a adresat bucureştenilor rugămintea de a veni fără petarde la petrecere şi a precizat că municipalitatea va avea un foc de artificii care să suplinească lipsa petardelor şi să încânte oamenii din Piaţa Constituţiei.

"Îi rog respectuos pe cei care vor veni la petrecere să-şi lase petardele acasă, să se gândească în primul rând la cei mici. Avem noi pregătite artificii", a mai spus Sorin Oprescu, precizând că Revelionul va fi plin de surprize, iar gazda spectacolului, Horia Brenciu, "rămâne totuşi unul dintre oamenii care au animat evenimente importante organizate în Capitală".

Întrebat dacă în noaptea de Revelion va fi prezent la petrecerea organizată de municipalitate, Sorin Oprescu a spus că acest lucru depinde de decizia familiei.

"Aşa cum tot anul sunt cam lipsă de acasă, familia hotărăşte în aceste momente dacă doreşte să ieşim pe stradă", a adăugat Oprescu.

Edilul Capitalei a mai spus că îşi doreşte foarte mult ca petrecerea organizată în noaptea dintre ani să ofere oamenilor un moment în care să mai uite de griji şi să le aducă puţină bucurie într-o viaţă nu tocmai uşoară.

Petrecerea de Revelionul din Piaţa Constituţiei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum 42 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 2 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum o ora
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum 2 ore
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum o ora
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că în octombrie nu o să mai avem vize cu SUA

Wall-Street.ro acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că este ferm convins că în octombrie, cel târziu, România nu o să mai aibă vize cu Statele Unite şi că ţara noastră va intra în acest an şi în Schengen cu graniţele terestre. "Eu sunt ferm convins că în Schengen terest

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 3 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 2 ore
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum o ora
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Vremea

București
acum

14°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

13°
lun.

8°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°