Spectatorii de prin 1997-1998 ai Teatrului de Comedie isi aduc cu mare acuitate aminte de o montare a anului aceluia, cu piesa lui Edward Albee, Trei femei inalte; avea o distributie minunata: Iarina Demian, Andreea Bibiri, Maria Ploae, Tudor Chirila, iar regizorul era Vlad Massaci. De pe-atunci se voia „o fiinta discreta“ pe scena, dar a fost suficient de... vizibil pentru a fi nominalizat la Premiul de Debut al Galei UNITER si a-l primi pe cel similar al AICT-ului.
Dupa traseul printr-un repertoriu regizoral in care Gindirea lui Andreev se-ntilneste cu Romantiosii lui Edmond Rostand si Lectia ionesciana cu Trandafirii rosii ai lui Zahaira Barsan, dupa un an la Theater der Jungen Welt din Leipzig si cam doi ani de Teatru sport, la Centrul Cultural European, Vlad Massaci a montat la sfirsitul lui 2003 un text de o frapanta actualitate. Bash. O trilogie contemporana, de Neil LaBute, o succesiune de monologuri ale unor „oameni buni care fac lucruri rele“, pusa in scena, la Teatrul ACT, de Compania „Teatrul fara Frontiere“, ii reuneste pe regizorul Vlad Massaci, pe actorii Mihai Calin, Vlad Zamfirescu, Ioana Flora, Mihaela Sirbu, si pe scenograful Andu Dumitrescu.
Intrebarea e de o crunta banalitate: de ce-ai vrut sa faci Bash?
Cind i-am sunat pe actori sa le propun piesa, le-am spus: „Am un text pentru care mi-as taia mina dreapta sa-l montez si voi v-ati taia-o ca sa-l jucati.“ Spectacolul asta e produs cu bani putini, intr-un soi de apostolat. Noi toti am lucrat pe gratis, pentru placerea textului, fiindca ne-a secat la inima.
De cind am avut esecul acela – de care nici nu stiu daca sa mai vorbesc sau nu – cu Trandafirii rosii la Bulandra, mi-am promis sa nu mai montez decit piese care sa-mi placa la nebunie, nu comenzi. Ca sa-ti iasa un spectacol bun, trebuie sa ai un text minunat, actori foarte buni – adica aia pe care-i
