Televiziunile comerciale nu vor mai fi obligatorii la retransmisie în grilele operatorilor de cablu, potrivit unei iniţiative legislative de modificare a Legii audiovizualului, semnată de vicepreşedinţii PDL Raluca Turcan şi Cezar Preda, dar şi de deputaţii PDL Doiniţa Chircu şi Brînduşa Novac, transmite Mediafax. În plus au fost mărite sancţiunile financiare ce pot fi aplicate televiziunilor.
Iniţiativa legislativă de modificare a Legii audiovizualului 504/2002 a fost depusă săptămâna trecută la Parlament.Una dintre cele mai importante modificări aduse de proiectul legislativ actualei Legi a audiovizualului este cea de la articolul 82, care reglementează principiul “must carry”, ce le impune în prezent operatorilor de cablu obligativitatea de a retransmite toate televiziunile operate de Societatea Română de Televiziune (SRTv), televiziunile stabilite prin acorduri internaţionale (TV5) şi celelalte servicii de programe libere la retransmisie în ordinea indicelui anual de audienţă.
Acelaşi articol prevede faptul că “distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audienţei”. Ce se transmite obligatoriu în prezent
Potrivit site-ului CNA, pentru respectarea prevederilor articolului 82 din Legea audiovizualului, operatorii de cablu trebuie să retransmită în prezent, obligatoriu:
► posturile SRTv (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Info, Studiourile teritoriale ale TVR din Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara; televiziunile stabilite prin acorduri internaţionale (TV5);
► serviciile de programe libere la retransmisie – în ordinea indicelui anual de audienţă furnizat de Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor (Pro TV