Această expresie este datorată lui Morris (Maurice de Bévère), creatorul personajului Lucky Luke (cowboy-ul care trage cu pistolul mai repede decât propria lui umbră) şi lui Pierre Vankeer, care au susţinut, timp de trei ani, în cadrul faimosului organ BD "Journal de Spirou", o rubrică având acest nume (începând cu 17 decembrie 1964). Iniţial, cei doi se gândiseră la a "opta artă", dar au cârmit-o pe drum, aflând că apelaţiunea fusese deja confiscată de televiziune. Prin urmare, "a noua artă" a intrat şi a rămas în conştiinţa publică, datorită lor, drept numele de scenă al benzii desenate.
O artă care, în ciuda aparentei sale frivolităţi (şi audienţei, confiscată, potrivit unei prejudecăţi destul de active până şi astăzi, de către cei mici) este complicată, complexă şi densă, o artă nouă, care solicită atât harul expresiei grafice, cât şi colarea ei pe un scenariu cu virtuţi literare, totul aşezat sub semnul unei neobişnuite celerităţi a comunicării. În ciuda prestigiului internaţional uriaş (în Franţa şi Belgia, cel puţin, topurile de bestseller-uri conţin an de an, obligatoriu, cel puţin câteva titluri BD, cu vânzări per titlu care depăşesc jumătate de milion de exemplare), banda desenată a fost şi este, la noi, tratată ca o întreprindere artistică de grad secund. Are fideli, admiratori devotaţi la modul religios, fani nebuni de amor pentru ea, dar nu şi-a câştigat încă publicul. Animatorii fenomenului, de cele mai multe ori ei înşişi autori de BD, se străduiesc în fel şi chip să repare acest neajuns şi mobilizează forţe masive pentru a o impune pe piaţă.
Anul acesta, între 22-25 octombrie, s-a desfăşurat, de pildă, Salonul Internaţional al Benzii Desenate de la Constanţa. A fost vorba despre o ediţie aniversară, care a consfinţit o intrare într-o serioasă tradiţie (ne-am aflat la a 20-a ediţie) şi care a avut acţiuni organizate de Alianţa Fr