Camelia Potec face valuri pentru Londra 2012. Şase săptămâni de antrenamente în Franţa, sub comanda antrenorului Philippe Lucas, un concurs bifat deja în Hexagon, şi Cami ia azi startul în prima zi a Naţionalelor României în bazin scurt, de la Hunedoara.
Singura tricoloră cu baremul de calificare îndeplinit pentru Londra 2012, Camelia Potec a început în forţă pregătirea pentru Jocurile Olimpice. Zeci de kilometri parcurşi în bazinul "La Croix Catelan" din Paris, o competiţie la Compiegne şi, în aceste zile, pentru a doua oară în carieră, se lansează în bazin scurt (25 m), la Hunedoara. "Într-un timp atât de scurt de pregătire pot spune că sunt mulţumită de cum merg lucrurile, ceea ce îmi dă speranţe pentru Londra. La Naţionale voi avea în fiecare zi alt obiectiv stabilit, în funcţie de probele pe care le voi avea, însă dorinţa e de a aduce cât mai multe medalii de aur pentru Steaua", a declarat Camelia. Campioana olimpică de la Atena la 200 m liber va lua startul în nouă probe, urmând ca azi, în debutul competiţiei, să înoate la 400 m liber, 200 m mixt şi 200 m spate. Ea va fi supervizată de Lucas, care a însoţit-o în România.
Camelia Potec face valuri pentru Londra 2012. Şase săptămâni de antrenamente în Franţa, sub comanda antrenorului Philippe Lucas, un concurs bifat deja în Hexagon, şi Cami ia azi startul în prima zi a Naţionalelor României în bazin scurt, de la Hunedoara.
Singura tricoloră cu baremul de calificare îndeplinit pentru Londra 2012, Camelia Potec a început în forţă pregătirea pentru Jocurile Olimpice. Zeci de kilometri parcurşi în bazinul "La Croix Catelan" din Paris, o competiţie la Compiegne şi, în aceste zile, pentru a doua oară în carieră, se lansează în bazin scurt (25 m), la Hunedoara. "Într-un timp atât de scurt de pregătire pot spune că sunt mulţumită de cum merg lucrurile, ceea ce îmi dă speranţe pentru Londra. La Naţiona