Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început anul, au înaintat divorţul. 5 cupluri din sectorul 4 din Bucureşti s-au despărţit

Publicat in Libertatea, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Abia aşteptau să sosească noul an ca să meargă la Starea Civilă, dar nu pentru a-şi uni destinele, ci pentru a divorţa. Abia aşteptau să sosească noul an ca să meargă la Starea Civilă, dar nu pentru a-şi uni destinele, ci pentru a divorţa.

Nici n-a început bine anul 2013 şi 5 cupluri din sectorul 4 s-au prezentat la Serviciul Stare Civilă Sector 4 pentru a divorţa pe cale administrativă, chiar dacă, iniţial, îşi juraseră credinţă pentru tot restul vieţii.

Soţii care doresc de comun acord desfacerea căsătoriei nu mai sunt nevoiţi să se adreseze instanţelor judecătoreşti, ci se pot prezenta, cu întrunirea anumitor condiţii, la Serviciul Stare Civilă de pe raza administrativ - teritorială căreia îi aparţin. Astfel, pentru un divorţ administrativ, ambii soţi trebuie să fie de acord cu desfacerea căsătoriei, să se înţeleagă asupra numelui pe care îl vor purta ulterior, să nu aibă copii minori si niciunul dintre soţi să nu fie puşi sub interdicţie. Pentru desfacerea căsătoriei, cele 5 cupluri au depus la Serviciul Stare Civilă Sector 4 un dosar conţinând următoarele documente: certificatele de naştere (copie şi original), certificatul de căsătorie (original), cărţile de identitate ( original şi copie), declaraţie autentificată la notar, taxă de timbru.

De la depunerea documentaţiei, cei care au ales să se despartă mai au la dispoziţie 30 de zile pentru a se răzgândi! În caz contrar, în maxim 5 zile de la confirmarea divorţului, le va fi eliberat Certificatul de Divorţ. Cuplurile se pot prezenta la Serviciul de Stare Civilă pentru ridicarea documentelor în intervalul orar 9.00 - 16.00.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 4 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°