Mercedes anunţă două mutări de o importanţă majoră în managementul companiei. După ce Joachim Schmidt s-a retras din activitate, în locul său este numit şeful AMG, Ola Källenius, care devine astfel vicepreşedinte executiv al vânzărilor şi marketingului, potrivit Autocar.
“Joachim Schmidt înţelege şi întruchipează (n.r. filosofia) Mercedes-Benz mai bine decât oricine", a declarat Dieter Zetsche, preşedintele Daimler, compania care deţine Mercedes-Benz.
Joachim Schmidt, care împlineşte chiar pe data de 7 septembrie 65 de ani, s-a retras din companie după ce a activat la Mercedes nu mai puţin de 34 de ani, începând cu 1979. La început a lucrat pe partea de dezvoltare, ca mai apoi timp de 20 de ani să activeze în departamentele de marketing şi vânzări. A devenit membru al consiliului de conducere în 2009.
"Sub conducerea sa marca a cucerit multe regiuni noi", continuând să fie la fel de puternică pentru publicul său, mai spune Zetsche. Şeful Daimler apreciază eforturile lui Schmidt de a construi terenul pentru o nouă eră la Mercedes.
Suedezul Ola Källenius, 44 ani, a preluat, în 2010, conducerea diviziei AMG, specializată pe lansarea de versiuni supersport pentru modelele Mercedes. Numele succesorului său la AMG urmează să fie făcut în perioada următoare.
Printre provocările pe care le va avea suedezul vor fi continuarea procesului de întinerire a gamei Mercedes-Benz şi recuperarea terenului pierdut în faţa rivalilor de la Audi şi BMW pe pieţe majore, precum China. Källenius va trebui să conlucreze cu Dieter Zetsche la atingerea celui mai important obiectiv, recuperarea poziţiei de lider până la sfârşitul deceniului.
Mercedes anunţă două mutări de o importanţă majoră în managementul companiei. După ce Joachim Schmidt s-a retras din activitate, în locul său este numit şeful AMG, Ola Källenius, care devine astfel vicepreşedi