Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele a avut dreptate, de Mircea Cartarescu

Publicat in HotNews, marți 12 iulie 2005 ·

Traian Basescu a avut din nou dreptate impotriva tuturor. Recunosc, si impotriva mea de data asta. Am fost contra alegerilor anticipate, mai ales dupa caderea lui Ion Iliescu. Scriam atunci ca nu mai are sens sa incercam decapitarea PSD-ului, de vreme ce el s-a decapitat singur. Mi se parea ca Guvernul Tariceanu merge bine si trebuie lasat sa lucreze.

Parea ca lucrurile au intrat pe un fagas bun si ca ar fi fost daunator sa le tulburam printr-un gest politic extrem.

Iata insa ca PSD-ul s-a dovedit nu un gigant cu picioare de lut, ci o hidra cu multe capete, cam tot atatea cate institutii a avut statul PSD-ist. Au fost decapitate pana acum Institutul Cultural, televiziunea, radioul, adica locurile unde acest lucru s-a putut face mai usor. Au ramas insa structurile esentiale, parghiile statului, sclerozate intr-un comunism de fond.

A cazut Iliescu, doborat de ai sai intr-un ritual paricid, dar au ramas in nenumarate functii-cheie nenumarati Iliesti, care, proptiti in calcaie, tin pe loc cu orice pret (cu pretul distrugerii Romaniei, in cele din urma) vehiculul ce-ar trebui sa ne poarte spre lumea civilizata. Aceste structuri, care odata l-au biruit pe Constantinescu, nu pot fi invinse printr-o politica "normala".

Pentru ca, asa cum s-a vazut de curand, viata noastra politica se desfasoara in cadrul Constitutiei LOR, al legilor LOR, al institutiilor LOR, totul facut de ei, in cadrul fostei lor guvernari, in unicul scop de a-i perpetua la putere. A respecta jocul politic in aceste conditii ar fi echivalentul incercarii de a-l da jos pe Ceausescu pe cale constitutionala.

Ca sa terminam o data cu hidra pesedista e nevoie de continuarea revolutiei, iata ce nu inteleg cei mai multi dintre comentatori, care gasesc mereu vicii de procedura in deciziile presedintelui. Or fi vicii de procedura, dar nici PSD-ul nu e culm

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 37 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Rompetrol a finalizat revizia rafinăriei Petromidia, după investiții de 85 de milioane de dolari

HotNews acum 12 minute
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 3 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 2 ore
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°