Ministrul Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea consideră că propunerea USL privind lipsa constrângerilor la fumat pe litoral reprezintă cea mai superficială propunere, iar cea privind deschiderea de cazinouri e ironică venind de la Radu Mazăre, care nu s-a ocupat de cel din Constanţa, potrivit NewsIn.
"Am auzit că USL a încercat să facă un program pentru turismul românesc! Uau! Altul(?), m-am gândit! Păi nu a mai facut PSD unul, între 2001-2004, cu care au marcat profund soarta turismului românesc?! Programul Guvernului Adrian Nastase referitor la turism a însemnat privatizarea frauduloasă a infrastructurii turistice. Aşa au ajuns zeci de hoteluri pe mâna unor pesedişti fruntaşi ori a unor acoliţi ai lor, pe preţuri de nimic şi fără nicio obligaţie legată de desfăşurarea activităţii de turism. Aşa a fost distrusă staţiunea considerată „perla Banatului", Băile Herculane cumpărată pe numai 1,5 milioane de dolari de deputatul PSD Iosif Armaş în 2001. Hoteluri renumite aflate în clădiri monumente istorice au fost lăsate să se degradeze, fiind astăzi abandonate şi gata să se prabuşească", punctează Udrea.
Ea aminteşte şi de fraţii Micula care, pe litoral, au dobândit, "pe vremea PSD, o cotă importantă din infrastructura vândută păgubos pentru stat, apoi au ipotecat hotelurile pe bani mulţi şi acum le ţin inchise, nenorocind staţiunile din sudul litoralului în special".
"În Delta Dunării, Vântu a pus mâna pe bazele turistice de acolo, le-a scos din circuit şi astăzi ne uităm neputincioşi la aceşti şmecheri deveniţi din nimic proprietari pe patrimoniul turistic pe care statul, adică noi toţi, îl construise înainte de 1989. Deci, efectele genialei strategii a Guvernului Năstase marchează şi astăzi profund negativ, soarta turismului românesc", susţine ministrul.
Elena Udrea se referă la propunerile USL. "Înţeleg că viziunea lor de astăzi înseamnă