Luni, în jurul orei 13.30, agenţii Postului de Poliţie comunală Stăncuţa au depistat, în zona Orezăriei Stăncuţa, un bărbat în vârstă de 80 de ani, în timp ce vâna cu arma cu alice, fără să aibă autorizaţie în acest sens.
Deşi asupra lui Dumitru I. nu au fost găsite bunuri care să provină din vânătoare, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.