Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surprize în topul stelelor! Ei sunt cei mai buni dintre cei buni din Liga 1! Fotbalistul la care nimeni nu se gândea are cele mai BUNE cifre în tur

Publicat in Pro Sport, vineri 4 ianuarie 2013 · ·

*ProSport a alcătuit 11-le ideal al Ligii I după 19 etape, conform calificativelor date de reporterii prezenţi la meciuri. Victor Astafei are cel mai bun punctaj

*Astafei si Dolha sunt surprizele acestei echipe, cei doi distanţându-se de adversarii lor de pe acelaşi post, chiar dacă evoluează la echipe aflate în a doua jumătate a clasamentului

*Dinamo, Rapid sau CFR Cluj nu au niciun jucător în echipa ideală a primelor 19 etape

Pauza de iarnă a tras prima linie în sezonul 2012-2013. Mulţi susţin că Steaua a ucis deja lupta internă, dar luaţi individual, doar Rusescu, Tănase şi Chiricheş s-au impus pe posturile lor de bază. Semn că Reghecampf a făcut o echipă, spre deosebire de anii în care formaţia din Ghencea ieşea în evidenţă mai mult prin numele din lot decât prin forţa grupului. Dacă Steaua aduce trei jucători în echipa primei părţi a campionatului, fotbaliştii rivalelor din Bucureşti lipsesc cu desăvârşire. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu echipa campioană, CFR Cluj. Chiar dacă au învins pe Old Trafford şi au avut un parcurs foarte bun în grupele Ligii Campionilor, ardelenii nu au niciun jucător în echipa ideală.

A primit 36 de goluri, dar e cel mai bun portar!

Paradoxurile celui mai bun "11" apar încă de la calcularea notei portarilor. Mario Felgueiras a fost depăşit de Emilian Dolha, cel care stă între buturile ultimei clasate din Liga I, Gloria Bistriţa. Echipa ardeleană este totodată formaţia cu cea mai slabă apărare din campionatul intern. Chiar şi aşa, fostul goalkeeper al lui Dinamo a reuşit să facă meciuri foarte bune. De menţionat este chiar cel împotriva "câinilor", de pe Naţional Arena, când a reuşit să îi apere un penalty prietenului său Dănciulescu, iar echipa sa a învins cu 2-1. În aceeaşi ierarhie, locul doi îl ocupă Felgueiras, urmat de Irimia (CSMS Iaşi), Bornescu (Petrolul) şi Mingote (Pandurii).

Astafei e pest

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum o ora
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 24 minute
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 10 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 5 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 3 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°