Aţi încercat magia unei vacanţe în care să combinaţi vizita la un monument de antichitate cu scurte opriri în golfuri cu nisipuri fine şi ape de culoare turcoaz? Eu credeam, până nu demult, că doar insulele greceşti pot oferi specialitatea asta, dar, după ultima mea călătorie în zona Antalya, aş adauga şi Turcia în rândul destinaţiilor ideale din acest punct de vedere.
Coasta de sud, scăldată de Mediterana, păstrătoare a vestigiilor istorice liciene, greceşti, romane şi bizantine, fascinează prin varietatea şi sălbăticia peisajului. E o zonă în care turismul de masă nu a pătruns masiv şi în care putem avea cel puţin iluzia că descoperim, pentru prima dată, frumuseţi nebănuite ale lumii antice. Unul dintre aceste locuri pe care l-am vizitat în luna mai 2010 este Olympos, sit arheologic invadat de vegetaţie, situat în apropiere de Tekirova, la 6 km de drumul naţional către Antalya. Olympos este cunoscut atât pentru vestigiile istorice şi naturale (specii pe cale de dispari)ie, precum broasca ţestoasă "caretta-caretta") cât şi pentru deschiderea generoasă la Marea Mediterană sau pentru casele de vacanţă din lemn destinate în special tineretului (aşa-numitele "case în copaci"), cu preţuri cuprinse între 20 şi 40 de euro camera.
Istoric, vorbind, Olympos este una din cele şase cetăţi care constituiau, în Antichitate, Liga Liciei, alianţă instituită pe principii democratice. Se crede că, de fapt, Olympos este un nume pre-grecesc pentru "munte", fiindcă îl poartă peste 20 de vârfuri din Asia Minor şi din Grecia, care l-au "împrumutat", la rândul lor, localităţilor de la poale. Cel mai celebru este muntele Olimp din nord-estul Greciei, considerat "leagănul" zeilor. Cetatea Olympos din Turcia, despre care vă povestesc, a fost fondată cu 300 de ani î.Hr. Alexandru Macedon a fost, cu siguranţă, acolo, pentru că ştim că-şi petrecea iernile în cetatea veci