Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fenomen generalizat: furtul la comandă pentru recompensă!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 8 noiembrie 2008 ·

Înainte de Revoluţie, Brigada de Furturi Auto de la Poliţia Capitalei era condusă de un mi-liţian cu veleităţi de scriitor (are câteva cărţi la activ) care reuşise să motiveze o echipă tânără că-reia activitatea aceasta îi activa adrenalina, chiar dacă nu avea de făcut faţă unor cazuri extrem de complicate. Se furau, evident, Dacii, pe care hoţii ori le foloseau o vreme după care le abandonau, ori le duceau pe la vreun atelier clandestin unde le tăiau bucăţi şi le transformau în piese de schimb.

Aceasta era, mai ales, soarta maşinilor noi. Un coleg de breaslă de pe atunci a păţit-o la doar câteva zile după ce, cu aprobare de „sus”, reuşise să intre în posesia unei maşini „speciale” - cu faruri de Oltcit! Căci aceasta era suprema dotare la care se putea aspira. A găsit-o după vreo săptămână într-o baltă din jurul Bucureştiului, făcută ferfeniţă.

După Revoluţie, existenţa poliţiştilor de la furturi s-a complicat considerabil. O dată cu posibilităţile deschise în faţa hoţilor, de afluxul aproape necontrolat de maşini de toate mărcile şi vârstele. Profitând de lipsa de experienţă şi de aproximaţiile legislative, hoţii de maşini au făcut din România un teren de experimentare a metodei lor. Maşinile furate din Occident erau aduse în ţară, autohtonizate şi vândute mai departe, de regulă peste Prut. Au intrat în joc complicii hoţilor, funcţionarii din asigurări şi, bineînţeles, poliţiştii. Unii dintre cei cu trese mai vechi sau mai noi s-au orientat rapid spre posibilităţile de prosperitate pe care le oferă traficul. S-au creat reţele bine puse la punct şi afacerea a devenit înfloritoare. Atunci s-au iscat şi primele semne de întrebare la nivel de conducere a ministerului de Interne. Scandalul „Căpăţână” de prin 1995-1996 a pus în evidenţă faptul că cei care ar fi trebuit să-i prindă pe hoţi erau, cel mai adesea, mână în mână cu aceştia. Ba, mai mult, s-a dezvol

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme instabilă în România. Ploi în cea mai mare parte a ţării, vânt şi grindină

Mediafax acum 29 minute
Meteorologii anunţă ploi în cea mai mare parte a ţării, vânt şi grindină, de miercuri dimineaţa până joi seara. Cea mai mare parte a ţării este, miercuri, sub avertizare Cod galben de instabilitate puternică.

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 16 minute
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Black Sea Oil & Gas înfiinţează o nouă companie care va dezvolta centrale de biogaz în România

Wall-Street.ro acum 50 minute
O nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în toată România a fost înfiinţată de Black Sea Oil & Gas S.A. (BSOG), împreună cu acţionarii săi, firma globală de investiţii Carlyle şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 20 minute
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum 33 minute
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Gabriela Firea: Foișor e în topul european al spitalelor de ortopedie

Ziua News acum o ora
Veștile bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic continuă să curgă și, atât îndrăgitul actor, cât și publicul, sunt nerăbdători să se revadă pe scenă. Românii au urmărit cu sufletul la gură evoluția sănătății marelui maestru, iar când med

Un copil de cinci ani, din Gorj, a ajuns la spital, după ce a băut benzină dintr-o sticlă

Adevarul acum 40 minute
Incident grav în județul Gorj. Un copil de cinci ani a ajuns de urgenţă la spital, după ce a băut benzină dintr-o sticlă. Totul s-a întâmplat într-un moment de neatenție a părinților.

Jude Bellingham a fost ales cel mai bun jucător din LaLiga. Lamine Yamal, cea mai bună speranţă

News.ro acum 37 minute
Jude Bellingham a fost declarat, marţi, cel mai bun jucător al campionatului Spaniei, în timp ce Lamine Yamal a primit titlul de cea mai bună speranţă, relatează L'Equipe. Jude Bellingham a ajuns în Spania vara trecută de la Borussia Dortmund, trans

Blinken merge la Chişinău. SUA ar urma să anunţe un pachet de sprijin pentru Republica Moldova

Mediafax acum 39 minute
La Chişinău, Blinken se va întâlni cu preşedintele Maia Sandu şi cu alţi oficiali de rang înalt, într-un moment în care oficialii americani spun că Republica Moldova se confruntă cu "operaţiuni de influenţă" ale Rusiei, potrivit Reuters. Principalul

Melinda Gates va dona un miliard de dolari pentru cauza femeilor

Mediafax acum 3 ore
Anunţul vine într-un moment în care activişti de stânga şi aleşi din Statele Unite denunţă un declin al drepturilor femeilor în această ţară, în special în faţa creşterii interdicţiilor de avort în diferite state. „În cei aproape 20 de ani de activi

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°