Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Locuitorii sunt nemulţumiţi de transportul în comun

Publicat in Adevarul, luni 5 octombrie 2009 ·

Reşiţenii care stau în zona veche a oraşului sunt aşteptaţi, de astăzi, la Primăria Reşiţa pentru a depune contestaţii referitoare la noile trasee de transport. Traseele pe care ar fi trebuit să circule autobuzele, de la începutul acestei luni, au avut viaţă scurtă. Din cauza nemulţumirilor unor reşiţeni care locuiesc în zonele mărginaşe ale oraşului şi  care ar fi trebuit să circule şi cu tramvaiul, dar şi cu autobuzul, planul de restrângere a circulaţiei autobuzelor a fost suspendat. Astfel, pentru următoarele două luni au fost reluate traseele cu care oamenii sunt obişnuiţi. La această decizie s-a ajuns, după ce mai multe persoane care locuiesc în Lend, Stavila sau Muncitoresc au trecut pe la Primăria Reşiţa ca să-şi exprime nemulţimirea. Pentru a nu mai fi probleme viz-a-viz de transportul în comun, reşiţenii sunt invitaţi, de astăzi, să se facă ascultaţi. “Reşiţenii sunt aşteptaţi, începând cu data de 5 octombrie 2009 pentru a depune observaţiile privind structura serviciului de transport public de călători în municipiul Reşiţa. Acestea se depun la registratura Primăriei sau la sediu Prescom. În următoarele două luni se va circula după vechile orare  şi cu aceleaşi tarife”, se arată într-un comunicat semnat de primarul Mihai Stepanescu.

Liniile care ar fi trebuit să deservească reşitenii, de la 1 octombrie, linii care au fost contestate de cei care locuiesc în Muncitoresc, Lend sau Stavila sunt:

Linia 2 - Piaţa Republicii- Marginea- Minda.

Linia 3 - Supermarketului Kauffland- Calea Timişoarei.

Linia 4 - Piata Republicii- Lend- Barajul Secu.

Linia 5 - Moroasa- Nera.

Linia 8 - Kauffland- Moniom.

Linia 9 - Ţerova- Intim.

Linia 10 - Doman- Nera.

Linia 11- Cuptoare- Piaţa Republicii.

Dacă ar fi rămas valabile aceste trasee, reşiţenii care nu au abonamente

pentru t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 18 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 19 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 34 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°