Preşedintele american, Barack Obama, a susţinut miercuri dimineaţă (04.00, ora României), în Congres, discursul său anual asupra Stării Naţiunii.
Prăbuşirea economiei şi lipsa locurilor de muncă reprezintă principalele probleme ale SUA şi adversarii republicani ai lui Obama îi reproşează acestuia că Statele Unite întârzie să recupereze cele aproximativ opt milioane de posturi pierdute în timpul recesiunii din 2008-2009. Abia intrat în a doua jumătate a mandatului său de preşedinte, Obama a ţinut la Washington un discurs motivaţional.
UNITATE
Obama a cerut democraţilor şi republicanilor să nu se mai certe. "Vom avansa împreună sau deloc". "Ceea ce contează nu e dacă putem fi în această seară împreună ci dacă putem mâine să lucrăm împreună", a zis Obama.
VIITORUL NU E UN DAR, VIITORUL SE CÂŞTIGĂ
Liderul de culoare al Statelor Unite a zis, citându-l pe Robert Kennedy, că "Viitorul nu este un dar. Este o realizare" şi "trebuie să ajungem la un nivel de cercetare şi dezvoltare pe care SUA nu l-au mai avut de la cursa pentru cucerirea spaţiului". Obama a spus că "vom investi în cercetare biomedicală, tehnologia informaţiei, energie curată".
VISUL AMERICAN
"Avem preferinţe politice diferite. Avem opinii diferite, trecuturi diferite. Dar credem în acelaşi vis, al ţării în care orice este posibil. Indiferente cine eşti. Indiferent de unde eşti. Din zorii Americii, am fost locul în care oamenii au curajul să viseze. Aşa vom câştiga viitorul", a spus Obama deviza Americii.
"Niciun angajat nu este mai productive decât cel american. Nicio altă ţară nu are companii mai de success. Suntem casa celor mai bune colegii şi universităţi din lume, unde vin să studieze mai mulţi elevi decât în oricare altă parte a lumii", a mai punctat preşedintele american
NU VĂ ATINGEŢI DE EDUCAŢIE
Obama a zis că tăierea deficitului prin r