Naţionala de hochei a României a reuşit să se menţină în Divizia I B a Campionatului Mondial, după ce s-a clasat pe locul 4 în "Ice Palace Druzhba" din Donetsk (Ucraina). Echipa pregătită de canadianul Tom Skinner nu a rupt gura târgului în Ucraina, dar nici nu a ieşit pe uşa din dos. Practic, România şi-a învins adversarele care, teoretic, erau cotate cu şansa a doua în faţa ei, Lituania şi Estonia. Hocheiştii români au pierdut la scor primele două jocuri, 1-8 cu Ucraina (gol Pisarenko) în faţa a peste 3.800 de spectatori şi 1-6 cu Polonia (T. Becze). A urmat însă o victorie importantă pentru supravieţuire în Divizia IB cu Estonia, scor 6-3 (Becze, Virag 3, Goga, Molnar). Prezenţa în acelaşi eşalon a fost asigurată prin succesul înregistrat în faţa Lituaniei, scor 2-1 (Goga, Papp). Astfel, ultimul meci, disputat sâmbătă în faţa Olandei, scor 2-6 (Moldovan, Pisarenko), nici nu a mai contat. Jucătorul Csanad Virag (Corona Braşov, 24 ani), cu trei goluri marcate, a fost golgheterul României la turneul din Ucraina.
Marea Britanie şi Estonia, adversari în 2014
Grupa I B de la Donetsk a fost câştigată de reprezentativa ţării gazde, care s-a impus cu 4-3 în "decisivul" cu Polonia. Astfel, Ucraina a urcat în Grupa IA, care i-a luat locul Marii Britanii, revenită în grupa României. Estonia a retrogradat în Divizia II A, locul balticilor urmând să fie luat în 2014 de Croaţia. Aşadar, la anul, România va evolua la Campionatul Mondial într-o grupă cu Marea Britanie, Polonia, Olanda, Lituania şi Croaţia.
Naţionala de hochei a României a reuşit să se menţină în Divizia I B a Campionatului Mondial, după ce s-a clasat pe locul 4 în "Ice Palace Druzhba" din Donetsk (Ucraina). Echipa pregătită de canadianul Tom Skinner nu a rupt gura târgului în Ucraina, dar nici nu a ieşit pe uşa din dos. Practic, România şi-a învins adversarele care, teoretic, er