Tin minte ca, pe vremea comunismului, nu exista mancare chinezeasca in Bucuresti, desi, daca ma gandesc mai bine, avand in vedere ca era vorba de poporul prieten, s-ar fi putut da liber la niste pachetele de primavara (produsele chinezesti se gaseau doar pentru cei mai buni dintre cei buni, sub forma de tigari, conserve de ananas si, mai ales, alune, de unde si vorba: daca platesti cu alune, primesti maimute).
La un moment dat, se deschisese un restaurant chinezesc tocmai la Budapesta, dar asa de inamorat eram de mancarea asta ca bateam drumul pana acolo doar pentru niste supa si ce mai gaseam.
Asa ca, va dati seama, daca eram eu in stare sa trag o fuga pana in Ungaria, nimic nu m-a oprit sa ma duc pe strada Silvestru, la Orasul Interzis, pentru niste gastronomie chinezeasca delicioasa, asa cum nu prea gasesti prin Bucuresti. Daca stiam acum o saptamana de locul asta, veneam negresit, pentru ca numai in Orasul Interzis mai pot sa merg, avand in vedere ca am interzis in Bucuresti. Nu mai pot sa ies pe strada ca ma arata lumea cu degetul si ma recunoaste ca pe Mircea Badea (as vrea eu sa fiu asa popular ca Micriulica). Observ zilele astea ca parca politicienii si-au pierdut locul de pe prima pagina - divele si milionarii au intaietate, acum, la inceput de primavara. Sunt razboaie de-adevaratelea. Dar, dupa cum spune proverbul, "razboaiele se uita, covrigul ramane". Stiti care e povestea acestei zicale? In 1658, turcii asediau Viena, scotand la inaintare steagurile cu semiluna. Un cofetar vienez a vrut sa-si bata joc de ei si a creat un produs de patiserie in forma de semiluna. Razboiul s-a terminat, dar covrigul a ramas.
Bine ca am putut sa ma strecor neobservat la Orasul Interzis, unde m-am asezat fericit la masa si m-am uitat in tihna pe geam. Ati observat cum s-a strecurat si primavara printre noi? Primavara in oras - adica in Bucuresti
