"Fara disperare si isterie" - acesta este refrenul pe care actuala administratie de la Bucuresti il foloseste cind trateaza evenimentul de anul viitor de la Praga, unde vor fi anuntate tarile ce vor face parte din viitoare extindere a NATO. In fapt, cu asemenea termeni este caracterizata campania pro-NATO din 1997. Sa recapitulam putin. Ce a fost campania NATO? Isterie? Disperare? Dupa 45 de ani de comunism si autoizolare si 7 ani de anemie politica, in care PDSR si liderii sai au tras cu ochiul spre Vest si au intins miinile spre ajutor in Est, pentru prima oara, Romania revenea in atentia marilor puteri si devenea subiect de negociere. Perspectiva UE era inca indepartata. Nici o decizie de anvergura nu fusese luata in privinta extinderii UE, iar momentul Helsinki-1999, cind s-a luat o astfel de hotarire, parea inca in acel moment o utopie. In aceste conditii, unica posibilitate de bransare rapida la circuitul occidental devenise, deodata, NATO. Sigur, Romania intrase cel mai tirziu in cursa si cu cele mai mici sanse, iar "disperarea" de atunci putea parea isterie, in conditiile in care citiva ani nu se facusera decit declarativ eforturi. Romania avea atunci posibilitatea ca macar diplomatic sa se fixeze in constiinta occidentalilor drept o tara care, din punct de vedere politic, voia sa fie primita in familia democratiilor. Dupa o perioada de somnolenta, de indiferenta diplomatica, afirmarea mai energica a unor obiective li s-a parut unora isterica. Dar ce fac presedintele Iliescu si diplomatia romaneasca pentru a nu parea disperati in fata occidentalilor si conationalilor? Presedintele Ion Iliescu este o pasare captiva in Romania. In jumatate de an, nici un sef de stat occidental nu a considerat necesara ori placuta o invitatie pe care sa o faca seful statului roman. Singurele sale iesiri in afara au fost intreprinse la pachet cu alti sefi de state, la reuniuni pr