Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oameni şi câini

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 17 septembrie 2013 ·

Şi câinii visează, nu-i aşa?

Un sondaj recent de opinie a relevat că aproximativ 60% dintre câinii din România sunt de acord cu eutanasierea politicienilor. Cam 35% dintre patrupede s-au opus însă acestei practici barbare, propunând doar sterilizarea oamenilor politici, în vreme ce 5% dintre câini nu şi-au format încă o opinie. Cei din prima categorie mai susţin că politicienii turbaţi sau bolnavi de jigodie ar trebui împuşcaţi pe loc. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi oameni politici care, deşi latră când ţi-e somnul mai dulce, nu muşcă totuşi pe nimeni, aceştia ar trebui omorâţi cu blândeţe, la capătul a două săptămâni din momentul capturării lor, dacă până la termenul limită nu li se va fi găsit nici un fel de utilitate.

Reacţia Asociaţiei câinilor buni la suflet nu s-a lăsat aşteptată. Într-un comunicat remis imediat presei, organizaţia a denunţat ceea ce a taxat drept o crimă abominabilă împotriva celor mai buni prieteni ai câinilor. Potrivit Asociaţiei, vinovată de situaţia oamenilor fără stăpân, adică a politicienilor care fac un zgomot infernal, se încaieră noaptea şi ziua, şi-şi lasă excrementele la tot pasul etc. este societatea câinească în ansamblu. Prin delăsarea de care au dat dovadă, câinii sunt cei care au permis politicienilor să se înmulţească nemăsurat, să-şi traseze nestingheriţi zone de influenţă, şi să atace mişeleşte în dreapta şi în stânga. Lăsaţi fără zgardă şi fără lesă de către instituţiile abilitate, aceştia au revenit la instinctele ucigaşe, de dinainte de domesticirea lor.

E drept că - ştim de mult asta! - cei mai vinovaţi dintre câini sunt dulăii, care au uitat tot ce au promis la alegerea lor în funcţiile cele mai înalte ale statului. Deşi, în ultimii 20 de ani, au existat fonduri suficiente, ba chiar şi donaţii, pentru rezolvarea problemei politicienilor vagabonzi, dulăii au preferat să-şi ocupe vremea luptându-se

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°