Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul hackerilor vâlceni, amânat de o greşeală de redactare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 martie 2009 ·

Procesul hackerilor arestaţi acum şapte luni în urma unei ample acţiuni desfăşurate în cinci judeţe la care au participat şi agenţi FBI, a generat tensiuni între avocaţii apărării şi magistraţii de la Tribunalul Vâlcea. Sursa: NorthFoto Magistraţii sunt acuzaţi de avocaţi că atunci când au redactat deciziile au confundat numele incuplaţilor. La începutul lunii ianuarie, patru dintre inculpaţi, Costin Enescu, Mihail Daniel Radu, Claudiu Iordache şi Manuel Alexandru Tudor, au depus cereri pentru eliberarea provizorie, sub control judiciar.

„Am făcut recurs, însă când am citit dispozitivul am rămas stupefiat. În preambul, instanţa face referire la clientul meu, Manuel Alexandru Tudor, din Bucureşti, iar mai jos apare numele altui inculpat, Mihail Daniel Radu din Râmnicu Vâlcea. Este o greşeală impardonabilă pentru un magistrat“, susţine Constantin Popescu, avocatul lui Manuel Tudor.

„Am greşit, eram obosit deoarece am stat la audieri până la ora 21.00 şi am terminat dispozitivele în jur de ora 1.00. Nu am fost atent când am semnat să văd că e vorba de alt nume. E omeneşte să greşeşti. La calculator poţi greşi foarte uşor când treci dintr-un program în altul. Nu am observat că pe toate cele patru dispozitive din ziua respectivă a apărut doar numele lui Mihail Daniel Radu, care şi el a cerut eliberarea condiţionată. Dar respingerea cererilor a fost fondată”, susţine judecătorul Valerian Predescu, de la Tribunalul Vâlcea, secţia Penală. "O eroare de redactare"

Însă, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de avocatul Constantin Popescu şi casează ca „nelegală şi netemeinică“ încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Vâlcea din cauză că instanţa s-a pronunţat asupra altui inculpat şi trimite cauza spre rejudecare.

Numai că şi magistraţii Curţii de Apel Piteşti fac o nouă greşeală. În motivarea deciziei dată de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°