A XX-a ediţie a Galei Premiilor UNITER a avut loc aseară, în Sala Majestic a Teatrului Odeon din Bucureşti. “Ultima zi a tinereţii”, în regia lui Yuri Kordonsky, de la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol. Tirgumureseanca Judit Dobre-Kothay (scenografie) a primit premiul pentru întreaga carieră iar Sorin Leoveanu a câştigat râvnitul trofeu de cel mai bun actor în rol principal.
Printre cei nominalizaţi la ediţia din acest an s-au aflat mai multi reprezentanţi ai şcolii tîrgumureşene de teatru. Actorul Sorin Leoveanu, Attila Balogh la secţiunea Debut, Balázs Bodolai secţiunea Cel mai bun actor în rol secundar şi Marius Turdeanu la categoria Cel mai bun actor în rol principal. Senatul UNITER a acordat premiul pentru întreaga cactivitate profesoarei de la UAT Judit Dobre-Kothay, în timp ce actorul Sorin Leoveanu, care a absolvit în anul 1998 Academia de Arta Teatrala din Targu-Mures, sectia actorie la clasa profesorului Cornel Popescu, a plecat acasă cu trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul titular din spectacolul “Caligula”, de la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova.
“În primul rând mă bucură această recunoaştere pentru că toată viaţa mea am vorbit în continuu despre munca de a face teatru, ceea ce presupune sacrificii în multe domenii. Aşa că socotesc într-un fel că e o recunoaştere a pasiunii pe care o am de atâţia ani. În spatele acestei recunoaşteri stau 37 de ani de muncă în acestă profesie. Pentru mine munca a însemnat cel mai mult, mă socotesc printre oamenii norocoşi a căror profesie m-a ajutat să văd lumea sub aspectele sale cele mai pozitive. Cred ca meseria pe care o am face parte din profesiile norocoase din acest punct de vedere”, a declarat pentru “Zi de zi” Judit Dobre-Kothay.
Premiul pentru cel mai bun spectacol:“Ultima zi a tinereţii”, după Tad