“Flautul fermecat” ne-a lăsat mai săraci la 35 de ani. Sindelar avea aceeaşi vîrstă cînd a decis să lupte cu o minge contra lui Hitler
Îl rugase de 1.000 de ori. De 1.000 de ori îl rugase. “Sindi, nu mai fă asta! Nu aşa se procedează! Sînt mult mai puternici, n-o să mori dacă te dai după ei. Nu e uşor, dar strîngi din dinţi şi treci peste!” Aşa îi spusese Gusti Hartmann, cel mai bun prieten al său. Dar Matej nici nu dorea să audă. Avea părerile lui.
La două primăveri, venise din Kozlov, Moravia, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, la Viena, unde părinţii săi se stabiliseră. Aici începuse să joace fotbal, apoi, la 15 ani, trecea la Hertha şi la FK Austria. Cifrele, impresionante pentru acea vreme: 43 de meciuri la naţională, 27 de goluri marcate, căpitan la World Cup din ‘34, cinci Cupe, un titlu de campion, Mitropa Cup.
Începutul sfîrşitului
Pe 12 martie 1938, Germania nazistă a anexat Austria. Dar Anschluss-ul nu l-a speriat. Din contră! Parcă o făcea intenţionat. Era prieten cu toţi evreii de pe Annagasse, deşi, 400 de kilometri mai încolo, asta ducea la exterminare. Îşi bătea joc de naţionala lui Hitler, pe 3 aprilie, pe «Prater», cînd trebuia să se termine egal, dar el şi colegul său, Karl Sesta, doreau altceva. La final, se ducea în faţa tribunei înseţate de SS-işti şi surîdea. Din acel moment, cronometrul vieţii sale pornea înapoi…L-au numit «Mozzart»-ul fotbalului, pentru ceea ce făcea pe teren. L-au desemnat cel mai mare fotbalist austriac din toate timpurile. Dar nu l-au putut apăra de furia unei ideologii neînţelese şi neacceptate de el, un Amadeus care dorea sâ lupte contra unui sistem doar cu o minge, un echipament imaculat şi un păr dat cu briantină.
Inhalaţie de monoxid de carbon
Pe 23 ianuarie 1939, Gusti, supărat că Matej nu dădea nici un semn de viaţă, s-a dus acasă la el. L-a găsit dezbrăcat, mort. Alături de el, p
