Îmi povesteşte un amic care, pentru o vreme, a avut acces în cercul intim al unui fost lider politic, că la o reuniune privată a auzit-o pe consoarta omului elaborând o teorie: aceea a rotativei. Adică, cum ar fi fost în încăperea respectivă, de tavan, prinsă o elice - rotativă - care se învârte şi retează orice cap înălţat mai sus decât nivelul de siguranţă! „Rotativa” asta intra în funcţiune oridecâteori cineva îndrăznea să ridice capul mai mult decât ar trebui să-şi permită, ceea ce asigura controlul sistemului de cel care băga sau scotea din priză instrumentul pus în funcţiune prin surprindere şi în funcţie de situaţie. Imaginea mi-a părut extrem de sugestivă şi mă întreb dacă nu funcţionează câte o astfel de rotativă pentru fiecare entitate, politică sau nu, şi dacă nu cumva acest complex de rotative acţionate de mâini şi minţi necunoscute este cel care reglează şi direcţionează procesele pe care le parcurgem.

Cea mai perfectă ilustrare a principiului îmi apare în politică: aici veleitarii sunt lăsaţi un timp să se amăgească cu ideea că pot să se înalţe deasupra celorlalţi şi să-şi dezvolte propriul lideriat. Iar când se înalţă suficient de sus pentru a fi loviţi, intră în funcţiune „rotativa”: fie că e vorba de trecut şi aproape uitate colaborări cu Securitatea, fie că e vorba de participarea la afaceri nu prea licite, fie că e vorba de relaţii oculte. Întotdeauna ceva se găseşte şi rotativa funcţionează impecabil. Recentul episod CNSAS scoate, practic, din circulaţie, pe drept sau mai pe nedrept, un eşalon întreg de politicieni care în următorii ani ar fi putut să modifice cursul politicii. N-o vor mai face.

Există un antidot la rotativă? Desigur. El este reprezentat de o nouă categorie de oameni, politici în special, care nu mai poartă în spinare povara eredităţii pre-decembriste, sistemul de relaţii şi obligaţii, influenţele ideologice ale epoc