Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cămin Cultural inaugurat la Vulturu, sală de sport la Suraia

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 17 august 2013 ·

Primăria Vulturu va inaugura, azi, Căminul Cultural din localitate, în cadrul manifestărilor Zilelor comunei. Valoarea investiţiei este de 5,5 miliarde lei vechi. Duminică, tot în cadrul manifestărilor dedicate Zilei comunei, autorităţile din Suraia vor inaugura sala de sport din localitate (FOTO). Sala are o capacitate de 150 de locuri şi este una dintre cele mai mari din judeţ. Duminică mai sunt organizate sărbători ale comunelor în localităţile Gura Caliţei şi Milcovul. La manifestări au fost invitaţi să participe preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi cei doi vicepreşedinţi Dragoş Bîrlădeanu şi Ionel Cel Mare.

Primăria Vulturu va inaugura, azi, Căminul Cultural, în cadrul manifestărilor Zilelor comunei. Manifestări organizate cu această ocazie vor avea loc şi sâmbătă şi duminică. Activităţile vor începe cu o slujbă de pomenire a eroilor susţinută de un sobor de preoţi. După acest moment va avea loc inaugurarea Căminului Cultural din Vulturu, imobil în care, imediat după inaugurare, va avea loc o întâlnire cu fiii satului, eveniment la care sunt invitaţi să participe toţi cei care s-au născut în această localitate, dar care activează în diverse domenii de activitate şi au obţinut rezultate remarcabile.

Lucrările la Căminul Cultu-ral au constat în decapat tencuiala interior şi exterior şi realizarea altei tencuieli, schimbat tâmplăria, instalaţiile electrice, instalaţii sanitare şi termice, introducerea unei centrale termice, etc. Valoarea investiţiei este de 5,5 miliarde lei vechi. Primarul comunei Vulturu, Nicuşor Păcuraru, a declarat că organizarea acestor manifestări are rolul de a-i aduna la un loc pe toţi locuitorii comunei, dar şi pe cei care s-au născut aici, locuiesc în alte localităţi însă reprezintă cu onoare şi cu cinste comuna Vulturu. „Dorim ca prima ediţie a Zilelor

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 23 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°