Dinamo a rămas în inferioritate numerică după prima jumătate de oră şi, chiar dacă a condus, n-a rezistat în faţa atacurilor celor de la CFR
CFR şi Dinamo trebuie să angajeze un detectiv particular pentru a o găsi pe Steaua în clasamentul Ligii 1. Cele două echipe le-au rămas datoare fanilor. Întîlnirea din "sferturile" Cupei le-a oferit şansa reabilitării. Sergio şi Dorinel au gîndit aşezări identice, 4-2-3-1, dar CFR a dictat ritmul în startul partidei. Perechile s-au delimitat rapid. Pulhac a fost umbra lui Sougou, Luchin şi Grigore aproape să intre în sufletul lui Kapetanos. Corsetul tactic a sufocat în multe momente spectacolul. Clujenii s-au împiedicat mereu de linia careului de 16 metri, iar oamenii lui Munteanu au încercat contre timide pe accelerările lui Alexe sau Matei. Boubacar a rupt la propriu echilibrul. O intrare prea energică la Mureşan i-a adus al doilea "galben" (31). CFR a căutat rapid să treacă în avantaj şi pe tabelă, însă Kapetanos (33, 34, 42) fie a reluat imprecis, fie a ratat întîlnirea cu balonul.
Alexe şi Bastos, în prim-plan
Crisparea nu s-a risipit nici după pauză. Dinamo a aşteptat în propria jumătate atacurile vişiniilor. Scăpat singur, Rui Pedro a şutat în Bălgrădean (56). Dorinel a dat fantezia lui Matei pe disponibilitatea la efort a lui Rus. "Cîinii" păreau să stea cuminţi, în lesă, cînd Alexe a speculat momentul de neatenţie al lui Ivo Pinto. Depăşit uşor, fundaşul n-a fost salvat nici măcar de intervenţia lui Felgueiras (62). Dinamo s-a bucurat puţin. Bastos a deschis oficial sezonul de iarnă, cu o fentă care a făcut din Nica şi Grigore simpli schiori. Efortul lui Bălgrădean a fost inutil (66). Brazilianul şi-a dorit un final în timpul regulamentar, dar Luchin l-a blocat la marginea careului mic (86).
Gol în minutul 101!
CFR-Dinamo a avut nevoie de prelungiri, ca şi în Supercupă. Rit