Salariile vor creste sub rata inflatiei in acest an, iar creditarea isi va reveni cu greu, ca urmare a lipsei cererii, considera Lucian Anghel, economistul-sef al BCR.
"Statistic vom arata mai bine in 2010, dar pentru omul de rand va fi un an la fel de dificil ca 2009. Economia ar putea sa creasca cu 1-2%, in principal datorita contributiei pozitive a industriei a carei crestere va fi influentata de cererea externa", a spus Anghel. Si agricultura va contribui pozitiv la formarea Produsului Intern Brut (PIB), in timp ce constructiile vor fi un factor negativ, a mai adaugat el.
Analistii BCR se asteapta ca in 2010 veniturile salariale sa avanseze cu aproximativ 3%, ceea ce inseamna o scadere in termeni reali, avand in vedere ca este asteptata o rata a inflatiei cu cel putin un punct procentual peste acest nivel. De-abia incepand cu 2011 salariile ar putea reintra in teritoriu pozitiv, in conditiile in care rata de crestere a veniturilor ar putea egala inflatia.
Anul acesta exista sanse mari ca banca centrala sa isi atinga tinta de inflatie, spune economistul-sef, care previzioneaza o crestere a preturilor de consum cu 4% in decembrie fata de sfarsitul lui 2009. Anul trecut, BNR a ratat cu putin tinta de inflatie pe fondul majorarii accizelor pentru tigari si carburanti. BNR a stabilit pentru 2010 o tinta de inflatie de 3,5%, cu o variatie de jumatate de punct procentual.
Inflatia se va mentine pe un trend descendent si anul acesta, in conditiile in care consumul intern nu se va reface complet. In acest context si deficitul de cont curent va ramane la un nivel scazut anul acesta si in 2011, in jurul a 5% din PIB. In 2009, deficitul de cont curent s-a situat la 5,1 mld. euro, reprezentand 4,4% din PIB.
Banca Nationala poate duce dobanda si mai jos
Avand in vedere presiunile inflationiste scazute, este de asteptat ca BNR