Istorici şi sociologi de marcă explică pentru RL ce mai reprezintă zilele de sărbătoare naţională.
Ziua Unirii a fost şi în acest an „pigmentată" cu huiduieli şi fluierături, demonstraţii de care au avut parte în decursul timpului toţi conducătorii României postdecembriste, de la Ion Iliescu la Traian Băsescu.
„Se cultivă stilul pompos şi găunos"
Istoricul Andrei Pippidi spune pentru România Liberă: „Trăim într-un climat de manifestaţii şi contramanifestaţii. Calendarul oficial s-a îmbogăţit cu diverse noi sărbători ca Ziua Drapelului sau Ziua Culturii Naţionale. Dar, în realitate, se cultivă stilul pompos şi găunos. Se continuă de fapt ceea ce a devenit o tradiţie în urma a 40 de ani de falsificare comunistă a istoriei. Credeţi că poporul învaţă cu ocazia acestor serbări să devină mai solidar cu nevoile ţării? Acesta este un concept strâmb şi nu poate avea succes. Cuza, Kogălniceanu, Negri şi toţi cei care au înfăptuit Unirea Principatelor nu mai sunt azi decât nişte nume sonore. Şi-au pierdut calităţile umane. Patriotismul, onestitatea lor sunt idealuri exemplare, dar atâta vreme cât nu se spune întregul adevăr despre ei şi ne mulţumim cu o retorică nesinceră nu putem ajunge decât la o situaţie jalnică precum cea în care ne aflăm."
„Implicarea politicului le-a pervertit valoarea"
La rândul său, sociologul Alfred Bulai a remarcat că „există un soi de reţinere în societatea românească de azi vizavi de ideea de simboluri şi sărbători naţionale, pentru că implicarea puternică a politicului în astfel de manifestări le-a pervertit valoarea de reper naţional, dându-le în plus chiar conotaţii negative şi peiorative. De altfel, a dispărut chiar şi apetenţa guvernanţilor pentru a acorda respectul cuvenit sărbătorilor naţionale. Dincolo de nişte coroane de flori depuse pe la monumente şi de nişte discursuri obosite, cei din guverne care au av