Am mai scris-o, Dan Perşa este genul de prozator de la care nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. Oricât de elogiată i-ar fi o carte, următoarea străbate cu totul alte cărări tematice şi stilistice. Formula din fotbal "echipa învingătoare nu se schimbă" nu are pic de relevanţă când este vorba de scrisul lui Dan Perşa. După fiecare carte publicată, autorul aruncă tot din atelierul său de creaţie. Îşi montează o machetă nouă şi începe o cu totul altă aventură, fără nicio legătură cu cele scrise până atunci. Aşa stând lucrurile, este greu să îţi imaginezi ce aspecte concrete ale scrisului acestui autor imprevizibil au în vedere cei care susţin că îl admiră necondiţionat. Pentru a putea purta un dialog coerent cu un fan al prozatorului, acesta trebuie întrebat, obligatoriu, la ce carte din creaţia lui Dan Perşa se referă. Altminteri există toate şansele ca el să aibă în minte mere, iar interlocutorul său, pere. Dacă nu cumva admiraţia faţă de scrisul acestui foarte original autor se întemeiază tocmai pe extrem de largul său evantai tematic şi stilistic.
Cărţile vieţii, cel mai recent roman semnat de Dan Perşa, nu face excepţie de la regulă. La prima vedere, este un roman istoric a cărui acţiune se petrece în Ţara Românească, la sfârşitul secolului al XVII-lea. Intrigile, laşităţile, loviturile pe la spate, lipsa de scrupule, delaţiunile, şpaga, servilismul erau, atunci ca şi astăzi, la ordinea zilei în societatea românească. Relaţiile din sferele puterii sunt demne de Familia Borgia. Domnitorul Şărban (sic!) Vodă moare otrăvit cu arsenic, iar Constandin (sic!) Brâncoveanu ajunge domnitor prin câteva foarte dubioase manevre de culise. Destul de discret, e drept, se sugerează chiar că noul domn al Ţării Româneşti nu ar fi fost străin de moartea shakespeariană a predecesorului său pe tron. Pe lângă marile familii domneşti şi boiereşti Brâncoveanu, Cantacuzino,
