Presa romaneasca a reaparut brusc, intr-o dupa-amiaza de decembrie ’89. Ca orice creatie datorata unui ordin facator de miracole, presa noastra s-a nascut matura. Fara copilarie. Presa subterana, evolutia graduala, negocierile si buna pregatire pe care o dau ele au existat si au inarmat presa pentru viata in libertate doar in Polonia, in Ungaria, in Cehia si in alte locuri pe care le invidiem sau folosim in chip de scuza. La noi, n-a fost presa inainte de acea dupa-amiaza fericita si arbitrara. Am avut in schimb ziaristi. Citiva. Asa ca n-are rost sa ne ferim de nume. Unul dintre ei trebuie amintit imediat. Cornel Nistorescu a facut din Expres si apoi din Evenimentul zilei primele ziare serioase. Cornel Nistorescu are o minte lipsita de paranteze si un ochi care scrie direct, fara sa mai caute aprobari la departamentul Statuie Personala. Asta inseamna ca e un ziarist bun si ca putem conta pe el. Asta l-a facut, mai tirziu, tinta nr. 1 a presei nr. 2 – presa care a luat, de la fenomenul PRO citire, chipul si asemanarea „capitalismului romanesc“. Inlaturarea lui Cornel Nistorescu a confirmat victoria si dominatia unui nou model de control public: corporatismul economic (in dauna societatii) si iluzionismul mediatic (pentru calmarea ei). In 2004, an inabusit de presiunea unei mize electorale fara precedent, Evenimentul zilei a devenit corp delict, iar Nistorescu indezirabil. Manevra a dat gres (deocamdata).

Evenimentul zilei continua linia Nistorescu. Acest succes temporar are insa o explicatie prea putin glorioasa pentru presa romaneasca. Protestele au ajuns in afara tarii si, ca de atitea alte ori, executia a fost oprita sau aminata de presiuni externe.

Al doilea parinte fondator e Petre Mihai Bacanu. Curajul extraordinar al acestui om care a mers pina la capat (Jilava), inainte de ’89, a fost uitat. Indirjirea si onestitatea pe care acelasi om le-