N-ai cum spune ca excesul, dimensiunea vorace a achizitiei, febrilitatea curat zoologica pe alocuri fac notele jenante, ba chiar sinistre ale momentului; ca e un paradox de strivit testele FMI-ului, de exemplu, cum se poate trai intr-o saracie tot mai lucie, dar ghiftuit, cu sunca si fripturica, si dedulcit pana si cu whisky, pentru ca o data traim, nu? Am iesit de dimineata dupa ceva de-ale gurii: tipenie! In ajun, exact ca mai acum cateva zile, inaintea Craciunului pe nou si a Revelionului, hoarde de consumatori - spre a folosi eufemismul oficial - pustiira rafturile. Moldoveni reveniti din Italia, Franta, Spania, ba chiar din Belgia (avem unul in localitate!), dar mai cu seama din Rusia, cu bani, fireste, si-au facut plinul oriunde se gasea ceva de-ale gurii. Nu stiu daca face vreo institutie de la noi statistica bistarilor aruncati la fine de an pe vodca, coniac, salam, icre, muschiulet, bere si ce mai prevazura in perioada respectiva mercurialele. Am intrat atunci, cu slabele mele puteri sociologice, in cateva magazine: febra generalizata, lume cu sacose, cu genti, cu baloturi; impovarata - unii rau de tot - de salam, mici, sticle, torturi; transpirati, congestionati, firitisindu-se mai mereu, dupa obiceiul locului, „Cu Craciunul!", „Cu Anul Nou!". (E o tema aparte calchierea asta care a patruns - si a prins radacini! - pana si printre filologi.) Vorbeam insa despre consum. Daca pui un ochi de chefliu, nu ti se arata mare lucru: ia colea niste oameni, care cumpara pentru familiile lor, de sfintele sarbatori. Care-i baiul, te-ar intreba musteriul de dupa falcile patratoase, brazdate de capilare plesnite? N-ai cum spune ca excesul, dimensiunea vorace a achizitiei, febrilitatea curat zoologica pe alocuri fac notele jenante, ba chiar sinistre ale momentului; ca e un paradox de strivit testele FMI-ului, de exemplu, cum se poate trai intr-o saracie tot mai lucie, dar