Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacere românească în Serie A! Noul sezon începe AZI! TOT ce trebuie să ştii despre campionatul Italiei

Publicat in Pro Sport, vineri 9 septembrie 2011 ·

Noul sezon din Italia începe azi, iar printre cele mai importante transferuri ale verii s-a numărat şi venirea lui Torje la Udinese, în schimbul a 5 milioane de euro. El se alătură conaţionalilor Ştefan Radu (Lazio), Ştefan Popescu şi Adrian Mutu (Cesena), Chivu (Inter), Laurenţiu Brănescu (Juventus), Paul Codrea (Siena) şi Bogdan Lobonţ (AS Roma).

Torje a fost prezentat ieri la Udinese şi este de aşteptat ca fostul dinamovist să fie titularizat pe flancul stâng încă din prima etapă, la meciul cu Lecce. "Sunt aici pentru a juca atât de bine cât pot. Îi cunosc pe ceilalţi conaţionali ai mei, sunt prieten cu Mutu şi cu Ştefan Radu, dar doar în afara terenului. De ce am ales numărul 25? A fost primul pe care l-am avut, la 17 ani. Are o semnificaţie aparte pentru mine. Ştiu că există presiune aici, dar mă motivează asta. Ştiu că la Guidolin ori joci, ori eşti out! Cunosc campionatul italian, îl urmăresc şi pot să spun că îmi place tot ce am găsit la Udinese", a spus ieri mijlocaşul român în timpul prezentării la noua sa echipă, impresionând asitenţa cu italina sa fluentă.

Un alt om de bază la echipa sa va fi Mutu, golgheterul Cesenei din amicalele verii. Cel mai probabil, "Briliantul" va face pereche în atacul "alb-negrilor" cu brazilianul Eder. Tot la Cesena este legitimat şi tânărul ieşean Ştefan Popescu, un fundaş promiţător de 18 ani, iar Ştefan Radu este anunţat ca titular pe flancul stâng al defensivei lui Lazio, echipă ce vrea titlul în noul sezon.

Vremuri grele pentru Chivu

În schimb, pentru Cristi Chivu nu se anunţă un sezon strălucit la Inter. Chinuit în continuare de accidentări, fundaşul român nu are loc în sistemul cu trei fundaşi gândit de Gasperini, care îi va folosi pe Samuel, Lucio şi tânăra speranţă Ranocchia. Totodată, Lobonţ pare să aibă şanse minime de joc la Roma, după aducerea lui Stekelenburg. Şi Laurenţiu Brănescu v

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 30 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 47 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°