Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia UDMR se va radicaliza

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 ianuarie 2003 · · ·

Platformele din opozitia interna vor decide in final doar dupa runda de consultari cu presedintele Marko Bela daca vor participa sau nu la Congresul al VII-lea, a carui convocare e considerata nelegitima, dar pentru care au depus o seama de propuneri de modificare, atit a actualului statut, cit si a programului U.D.M.R. E de remarcat insa ca in cadrul Uniunii mai exista si o serie de organizatii civile, dar si organizatii teritoriale care de asemenea vor participa la Congres si ale caror voturi vor cintari greu in adoptarea documentelor minutios pregatite de catre actuala conducere, formata in mare masura de asa numitul grup de la Tirgu Mures, din care face parte si singurul candidat la presedintie, Marko Bela.

Congresul, convocat pentru 30 ianuarie, se va desfasura pe durata a patru zile, dar, cum cred multi din elita U.D.M.R., nu va aduce modificari esentiale. Exista un consens privind continuarea colaborarii cu P.S.D., in interesul realizarii unor obiective in beneficiul comunitatii maghiare. Totusi, se asteapta ca noua conducere care va fi aleasa la Congres sa radicalizeze intr-o anumita masura strategia UDMR, pentru a multumi intr-o proportie mai mare membrii comunitatii maghiare si sa pastreze astfel unitatea organizatiei.(Denes Gyula)

Incoltire din interior

Sedinta Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) ai UDMR de simbata, de la Tirgu Mures, ultima inainte de congresul uniunii de la sfirsitul acestei luni, se anunta una disputata, avind in vedere evolutia clinciurilor dintre radicali si moderati. Dupa ce Blocul Reformist a atras atentia ca o scindare a uniunii nu este exclusa din calculele lor, Tokes Laszlo, presedintele de onoare al UDMR, prin vocea avocatului sau Kincses Elod, i-a acuzat pe Marko Bela si pe consilierul sau Asztalos Csaba de fals intelectual. Kincses sustine ca acestia au tradus eronat statutul uniunii, mai pre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°