Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un dosar incomod pentru cei care au fost la putere

Publicat in Romania Libera, vineri 16 iunie 2006 ·

Cele mai importante dosare din istoria post-decembrista, dosarele mineriadei si ale revolutiei, sunt instrumentate in prezent de procurorii militari de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. De coordonarea si conducerea acestor anchete se ocupa, in prezent, generalul-magistrat Dan Voinea, seful Sectiei Parchetelor Militare. Multi martori si noi invinuiti - Care este stadiul derularii anchetei in Dosarul "Mineriada" si cand se estimeaza finalizarea acesteia? - Este un dosar destul de complicat si complex. Necazul este ca nu am fost sprijiniti nici macar de cei care sunt direct interesati - victimele - si care au asteptat sa primeasca citatii, iar institutiile implicate in evenimente ne-au pus la dispozitie, cu mare dificultate, cu intarzieri, materialele solicitate. Noi am apreciat ca in trei luni de acum incolo ne-am apropia de finalizarea cercetarii in aceste dosare. Dupa care urmeaza aspectele procedurale legate de trimiterea dosarului in instanta, prezentarea materialelor celor gasiti invinuiti, admiterea probelor si alte activitati care se impun. - Pentru manifestanti s-au deschis procese imediat dupa evenimente; in cazul celor care au ordonat si coordonat represiunea ancheta a trenat. Cate persoane sunt invinuite in prezent? - Sunt peste 20 de persoane invinuite pana in prezent. Numarul exact al invinuitilor il vom sti la terminarea cercetarilor. Au fost persoane cercetate ca invinuite, dar care acum am constatat ca sunt foarte bune ca martori, neavand contributie in sensul legii penale la ceea ce s-a intamplat atunci. In schimb, au aparut si figuri noi pe care a trebuit sa le punem sub invinuire. Nu se vor face publice numele acestora pana cand nu se vor finaliza toate verificarile. Mineriada si Berevoiestiul - Au trecut mai bine de 16 ani de la mineriada. De ce ancheta dureaza de atatia ani? - Dosarul acesta a durat foarte mult

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 49 minute
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 57 minute
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°