Criza si reforma sunt, in aceste zile, cuvintele cel mai des auzite si in Franta. Sectorul automobilului si cel al locuintelor sunt afectate (desi poate mai putin grav decat in Statele Unite, unde Ford estimeaza ca isi va incetini in acest an activitatea cu 30%, exact ca in 1930!), iar sectorul financiar este si el gripat. Numeroase intreprinderi, mari, mici si mijlocii, anunta reduceri de locuri de munca, incercand totusi sa dea impresia ca fenomenul ar fi de mai mica amploare. Cum multe dintre ele si-au delocalizat in alte tari o parte din productie, vezi cazul Renault, restructurarea capacitatilor productive va avea un efect de avalansa. Reducerile de personal sau "planurile sociale", cum li se spune in una dintre acele variante ipocrite, sunt tinute secrete. Intra in scena o intreaga diplomatie a eufemismului, care incearca sa anticipeze sau sa dezamorseze posibile revolte. O atmosfera extrem de tensionata domneste mai cu seama in institutiile finantate de la bugetul public.
In cultura, in presa, in administratie, dar si in invatamant sau in sectorul medical, se elaboreaza liste cu "disponibilizari" (ah, si eufemismele din limba romana), planuri de comasare, strategii de restructurare. Unii sunt indemnati sa iasa la pensie mai devreme, altii pot fi pusi pe liber inca de a doua zi, altii vor trebui sa accepte afectarea in sectoare de munca pe care nu le cunosc. Se simte efectiv ca ia sfarsit o lunga perioada de relativa comoditate, cu posturi si salarii stabile de lunga durata. Cel mai mult are de suferit noua generatie. Tineri cu ani grei de studii si cu diplome prestigioase nu-si gasesc de lucru, de multe ori nici in joburi precare. Un conflict de generatii se arata la orizont, pe fundalul aceleiasi crize. Pana la sfarsitul anului, somajul va putea afecta noua procente din populatia activa, deci tendinta se va accentua.
Iar guvernul