În 1990, amplasamentul Primăriei Oradea a iscat discuţii aprinse. Clădirea, monument istoric de interes naţional, îmbină func-ţionalitatea cu aspectul maiestuos şi elegant. Sute sau mii de orădeni trec zilnic pragul Primăriei, unii fiindcă lucrează acolo, alţii fiindcă birocraţia îi obligă. În graba cotidiană, cei mai mulţi nici nu remarcă frumuseţea clădirii, monumente istoric de interes naţional, una dintre puţinele construcţii din Oradea care şi-a păstrat întrebuinţarea originală.
Campania „Poveştile Oradei Mari” continuă cu prezentarea clădirii Primăriei, în care ştiinţa, arta şi justiţia ar trebui să fie la ele acasă, aşa cum sugerează cele patru statui alegorice, de pe faţada principală (şţiinţa, arta, justiţia şi agricultura). Dacă în luna iunie a anului 1900 nu se lua decizia ca Primăria să fie construită pe locul fostei reşedinţe a Episcopiei Catolice, orădenii s-ar adresa astăzi municipalităţii îndreptându-se spre fostul han Arborele Verde (actualul Teatru Arcadia) sau spre intersecţia străzilor Dunării şi Republicii - două dintre locaţiile propuse, în ianuarie 1900, pentru amplasarea Primăriei.
Proiectul clădirii a fost semnat de Rimanoczy Kalman junior, inaugurarea acesteia având loc la 10 ianuarie 1904, după doi ani de muncă întreruptă de greve. După acest moment, fosta primărie, actuala Şcoală Generală Oltea Doamna, a fost transformată în Şcoală Primară de Fete. În „Memoria caselor”, Liviu Borcea precizează că „cea mai veche primărie (ştiută pe la începutul secolului al XX-lea sub numele de Primăria mică) din Olosig a fost pe strada Principală (Republicii) colţ cu actuala stradă Mihai Eminescu. Ea exista aici şi prin 1714, atunci când, în Oraşul Nou, primăria era în localul hanului Vulturul”.
Tablouri simbolice
Pentru cei care frecventează dezbaterile publice din sala mare a Primăriei, sala Traian Moşoiu, menţ
