Proiectul imobiliar presupune ridicarea unui complex rezidențial de lux într-o zonă protejată de pe Șoseaua Kiseleff. Construirea imobilelor ar pune în pericol monumentele istorice și ar sacrifica vegetația.
UPDATE
Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că proiectul imobiliar din zona Kiseleff nu a primit nicio autorizație de construire, ci doar un certificat de urbanism.
„Potrivit evidenţelor Direcţiei Generale Dezvoltare Urbană – Direcţia Urbanism, pentru imobilul din şos. Kiseleff Pavel Dimitrievici nr.45 şi 45A, sector 1, nu s-a solicitat şi în consecinţă Primăria Municipiului Bucureşti nu a emis până în prezent nici-o autorizaţie de construire/desfiinţare pentru acest amplasament. Pentru acest imobil Primăria Municipiului Bucuresti a emis două certificate de urbanism‟, se arată într-un comunicat al Municipalității.
Proiectul prevede și construirea a două pasaje subterane care ar face legătura între complexul rezidențial și străzile care îl încadrează. Toate aceste vor fi construite cu sacrificarea spațiului verde.
Clădiri interbelice, puse în umbră
În iulie 2012, Primăria Municipiului București (PMB) a eliberat un certificat de urbanism în vedrea construirii unui ansamblu rezidențial între Bulevardul Kiseleff și strada Clucerului. Inițiatorul proiectului este firma SC Residence Kiseleff 45 SRL, al cărei asociat unic este avocata Lucia Cherecheș.
Amplasamentul va avea locuințe cu prețuri ridicate, datorită zonei care oferă un standard ridicat de locuire, atât prin arhitectură și spații verzi, cât și prin poziția bună, chiar între Piața Victoriei și Arcul de Triumf. În prezent, în aria în care se dorește construirea ansamblului există două clădiri interbelice, cu valoare istorică și arhitecturală, și o porțiune consistentă de spațiu verde. Cele două imobile dispun și de câteva mici anexe și îi aparțin Luciei Ch