Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Cum am devenit expert în vânzări»

Publicat in Capital, marți 12 aprilie 2011 ·

Cartea lui Carnegie despre povestea incredibilă și sfaturile lui Frank Bettger, unul dintre cei mai buni agenți de vânzări, va fi distribuită împreună cu ediția Capital din 18 aprilie, la un preț de numai 11,9 lei.

Când vine vorba de vânzări, Bettger e considerat un clasic. De-a lungul anilor, a fost tradus în peste 15 limbi. Iar cartea „Cum am devenit expert în vânzări“ s-a vândut în multe milioane de exemplare, fiind citită din Extremul Orient până în Europa şi Statele Unite. Prima ediţie s-a menţinut 40 de săptămâni pe lista cu cărţi bestseller a publicaţiei New York Times.

Povestea vieţii lui Bettger e o admirabilă aventură, din perspectiva succesului pe care îl poate atinge un om obişnuit. Evoluţia sa personală i-a atras atenţia lui Dale Carnegie, cel care l-a îndemnat să scrie această lucrare, despre care spunea că este, „cea mai necesară şi mai captivantă carte despre vânzări pe care am citit-o vreodată.“

Bettger a aplicat, ca nimeni altul, principiul „Dacă viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă!“ Rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, Bettger a fost nevoit să-şi câştige existenţa de unul singur. La 11 ani, se trezea la 4.30 dimineaţa, ca să vândă

ziare. La 14 ani, sărăcia l-a obligat să abandoneze şcoala, aşa că s-a angajat ca ajutor de mecanic. La 18 ani, a devenit jucător profesionist de baseball. După câţiva ani, un accident l-a obligat să abandoneze sportul. La 29 de ani, a revenit în Philadelphia, oraşul său natal, şi a început să vândă asigurări de viaţă. Era deprimat, aproape falit şi gata să renunţe.

Dar... în următorii 12 ani, printr-o ambiţie de invidiat, a reuşit să intre în topul agenţilor de vânzări din Statele Unite. Iar la 40 de ani, ajunsese atât de bogat, încât s-ar fi putut pensiona liniştit. Însă nu s-a oprit. În 25 de ani de activitate, Bettger a încheiat în total aproape 40 000 de vânzări, adică circa cinci pe

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 46 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 47 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum o ora
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 3 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°