Înaintea plecării la reuniunea de iarnă, la vârf, de la Bruxelles, preşedintele Băsescu a făcut, pentru prima dată, gestul de a explica naţiei cu ce mandat se duce acolo. Asta în cazul în care, într-o problemă atât de gravă ca cea care se dezbate în Capitala europeană părerea României ar conta în vreun fel. Contează mai ales părerile conducerii bicefale, germano-franceze, şi disponibilitatea de a se ralia membrilor “grupului euro”. Este o misiune extremă, de salvare a monedei unice - la care, noi nu avem încă acces – şi – implicit – a construcţiei europene. Pentru că euro constituie, deocamdată, fundamentul acestui edificiu. Un fundament tratat însă cu superficialitate şi neglijenţă. Ideea nobilă a monedei unice nu poate rezista în faţa unor comportamente diverse sau chiar divergente. Criza a făcut clar faptul că o monedă unică, fără o politică fiscală unică, nu poate să reziste. Că nu se pot face experimente individuale – de tip grecesc – pe seama altora. Ca suveranitatea bunului plac e o vorbă frumoasă, dar că ea trebuie să cam înceteze acolo unde este vorba de supravieţuire, nu doar de traiul mai bun.
Din acest punct de vedere, România e câştigată pentru proiectul germano-francez. Băsescu merge la Bruxelles gata să predea în mâinile lui Merkel şi Sarkozy cheile de la casa de bani. Oricum, acolo nu mai este mare lucru, iar noi nu avem loc de întors în condiţiile în care FMI deţine controlul tuturor mişcărilor.
Înclin să cred că este o măsură bună, ca alţii să ne administreze bugetul. Pentru că noi am dovedit cu consecvenţă că nu suntem în stare. Am demonstrat că nu rezistăm cântecelor de sirenă ale alegerilor şi în preajma lor deschidem larg baierele pungii, chiar dacă cei ce vin după ce îşi muşcă degetele văzând ce preiau. O contabilitate ţinută la Bruxelles ne-ar scuti şi de ruşinea de a fi mereu scoşi la tablă de dl Franks şi să dăm din colţ în colţ