Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu: BNR veghează. De ce cursul nu se va duce în bălării, la 5 lei/euro

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 iunie 2012 ·

Cursul valutar leu/euro nu se va "duce în bălării, până la 5 lei/euro", deoarece obiectivul Băncii Naţionale a României este stabilitatea preţurilor şi BNR va face tot posibilul pentru a nu se ajunge la un asemenea curs, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), astăzi, la Romanian Retail Banking Forum, organizat de Finmedia. Sursa: Agerpres

"Cei care au făcut judecata că se va duce cursul în bălării la 5 lei pentru un euro au omis faptul că obiectivul Băncii Naţionale este stabilitatea preţurilor şi faptul că va face totul şi va scoate tot instrumetnarul pentru a nu se ajunge la asta", a declarat oficialul BNR.

Acesta a subliniat că evoluţia ratei inflaţiei din ultimele luni indică faptul că "Banca Naţională, care răspunde de obiectivul stabilităţii preţurilor, a reuşit să ducă lucrurile pe un palier de stabilitate, astfel încât, indiferent ce se întâmălă de la o lună la alta, pe palierul de mijloc, und este rata anuală a inflaţiei, de 15 luni consecutiv rata anuală a inflaţiei este în scădere. Am venit de la 8% şi am ajuns la 1,79% în luna mai, una dintre clee mai bune rate ale inflaţiei din Uniunea Europeană, apropiată de cea din ţările din zona euro".

Cum s-a ajuns la prognoza de 5 lei/euro

Acum aproximativ o săptămână, şeful ING Bank, Mişu Negriţoiu, a declarat că leul se va deprecia până la un curs de 5 lei/euro, indiferent dacă Grecia iese din zona euro sau nu.

Adrian Vasilescu spune că această judecată porneşte de la premisa că "ne-am confruntat cu o problemă ceva mai spinoasă în toamna anului 2008", când situaţia era într-un fel asemănătoare şi când am văzut o depreciere în jur de 12% a leului faţă de euro. Astfel, acelaşi lucru s-ar întâmpla şi acum. Potrivit consilierului lui Isărescu, "Mişu Negriţoiu a făcut o sinteză, sunt foarte multe voci în piaţă care au pronunţat 5 lei pent

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°