Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile chiriilor, mai mici cu 50%: 250 de euro pe lună, chiria în centrul Capitalei

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Chiriile apartamentelor din centrul Bucureştiului s-au redus în ultimii doi ani cu până la 50%, scăderea maximă fiind înregistrată la locuinţele cu trei camere situate în Piaţa Română, potrivit unui studiu realizat de portalul imobiliare.ro.

„Deşi preţurile medii solicitate pentru apartamentele scoase la închiriat se menţin la valori relativ ridicate, există multe oferte punctuale, la preţuri atractive", se arată în studiul imobiliare.ro.

250 de euro pe lună, chiria centrul Capitalei

Astfel, cele mai mici chirii în zona centrală din Bucureşti, respectiv Romană, Unirii, Dacia, Dorobanţi şi Cişmigiu, se înregistrează la garsonierele din zona Dacia, respectiv 250 de euro pe lună. În urmă cu doi ani, chiriile mediii în zonă se situau la 480 de euro pe lună, aproape dublul nivelului din octombrie 2010.

Aproape 300 de euro garsoniera în Cişmigiu

În zona Cişmigiu, chiriile medii la garsoniere sunt de 299 euro/lună, în scădere cu 37,4% faţă de luna octombrie 2008. În celelate zone luate în considerare, Romană şi Dorobanţi chiriile medii la acest tip de locuinţe au scăzut în ultimii doi ani cu 34,7% la 346 euro/lună, respectiv cu 31,8% la 348 euro/lună.

La Unirii, cele mai mari preţuri

Cele mai mari chirii la garsoniere sunt solicitate de proprietarii din zona Unirii, unde în doi ani s-a înregistrat o scădere cu 32,4% a nivelului mediu ajungând la 350 de euro/lună. La apartamentele cu două camere, scăderile au fost mai accentuate, ajungând până la aproape 50%. Astfel, la acest tip de apartamente, chiriile pornesc de la 400 de euro în zona Cişmigiu, în scădere cu 44,2% faţă de luna octombrie din 2008.

Pentru apartamentele cu două camere din zona Dacia au chirii comparabile, de 407 euro/lună, în condiţiile în care s-au redus cu 49,1% în ultimii doi ani. În Unirii, Romană şi Dorobanţi chiriile medii sunt de 491 euro/lună,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 55 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 40 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°