Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iasul, oras initiator al Revolutiei

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 28 noiembrie 2011 ·

Municipiul Iasi ar putea deveni oras initiator al Revolutiei din decembrie 1989. Democrat-liberalii vor sa depuna un proiect legislativ prin care Iasul sa fie declarat oras initiator al Revolutiei de acum 22 ani. O asemenea initiativa a fost depusa anterior de deputatul Petru Movila, proiectul nefiind insa dus pana la capat. Totusi, initiativa va fi reluata, iar liderii PD-L Iasi vor depune din nou proiectul in plenul legislativ. "Urmeaza sa depunem un proiect legislativ pe aceasta tema care sa vina in completarea celui depus anterior. Am discutat cu reprezentantii asociatiilor 14 si 22 decembrie pentru a avea un proiect mult mai viabil si cred ca vom avea sanse de reusita. Sunt argumente clare istorice care arata ca Revolutia a plecat de la Iasi", a spus deputatul Petru Movila.

Totodata, liderii PD-L Iasi au sustinut ca vor initia si o initiativa legislativa la nivelul Parlamentului pentru declararea municipiului drept oras martir al Revolutiei romane. Potrivit afirmatiilor senatorului Dumitru Oprea, presedintele PD-L Iasi, unele orase, cum ar fi Craiova, Constanta, Resita, Caransebes, Targu Mures si Lugoj, au fost declarate orase martir, iar Iasul a fost sarit de pe lista. "M-am intalnit cu oameni care au luptat la Revolutie si care mi-au spus ca au solicitat in nenumarate randuri parlamentarilor, in ultimii ani, sa promoveze o astfel de initiativa, dar nu s-a intamplat nimic. O sa port o discutie cu cei care ne pot oferi date, pentru a avea si motivatia de a face din Iasi oras martir", a spus Oprea.

Municipiul Iasi ar putea deveni oras initiator al Revolutiei din decembrie 1989. Democrat-liberalii vor sa depuna un proiect legislativ prin care Iasul sa fie declarat oras initiator al Revolutiei de acum 22 ani. O asemenea initiativa a fost depusa anterior de deputatul Petru Movila, proiectul nefiind insa dus pana la capat. Totusi, ini

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a câștigat finala de la "Românii au talent" și premiul de 120.000 de euro. Moment impresionant pe scenă VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Finala "Românii au talent", sezonul 14, a fost câștigată de Cristian Ciaușu, în vârstă de 14 ani. El a impresionat cu momentul său de virtuozitate la nai. Concurenții care s-au luptat pentru premiile puse la bătaie la "Românii au talent" (PRO TV) au

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 8 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Horoscop 1 iunie 2024. ZODIA care se va confrunta cu probleme financiare

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 1 iunie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale atât pentru zodii, cât și pentru ascendent. Cauți să ajungi cu privirea interioară departe, în viitor, dar nu e momentul pentru astfel de preocupări. Ți-ar fi mai util să

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 10 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Partidul lui Viktor Orban boicotează o dezbatere parlamentară pe tema spionajului rusesc

HotNews acum 7 ore
Fidesz, partidul lui Viktor Orban, aflat la putere în Ungaria, a boicotat vineri seară o sesiune parlamentară extraordinară convocată de opoziţie în legătură cu atacurile cibernetice ruseşti, minimalizate de guvern, relatează AFP. Viktor OrbanFoto:

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 11 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 8 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 10 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

VIDEO Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Câte țări au încheiat până acum astfel de înţelegeri cu Ucraina

HotNews acum 7 ore
​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea O

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/27°
mar.

14°/21°