Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcarea cu plată se schimbă la Ploieşti: plată prin SMS şi amenzi de până la 1.500 de lei pentru şoferi

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Modul în care se face parcarea cu plată în centrul Ploieştiului se va schimba radical, atât prin facilităţile care vor fi puse la dispoziţia şoferilor, cât mai ales prin amenzile consistente pregătite de autorităţi în cazul contravenţiilor

Cele 1.091 de locuri de parcare cu plată din centrul Ploieştiului sunt în concesiunea S.C. Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploieşti S.R.L, iniţiatoarea noului proiect de reglementare a modului de gestionare a parcărilor din oraş.

Potrivit acestui proiect, tariful de parcare va fi în continuare de 2 lei pe oră pentru un loc de parcare sau de 1 leu pentru 30 de minute. Mai avantajos este dacă vă procuraţi un abonament, caz în care plătiţi 1,5 lei pe oră pentru un loc parcare, cu menţiunea că numărul de ore nu poate fi mai mic de 50 de ore/lună.

Autotaxarea se realizează prin efectuarea succesivă a următoarelor operaţiuni: după oprirea vehiculelor în spaţiul special amenajat pentru parcare, se introduc în parcometru numărul necesar de monede sau bancnote până la completarea sumei care reprezintă tariful aplicabil pentru perioada dorită de staţionare.

Parcometrul va emite tichetul de parcare, care se va afişa în mod obligatoriu în interiorul vehiculului, pe bord, sub parbriz, de preferat în suport special, astfel încât toate datele să fie vizibile din exterior. Dacă tichetul de parcare nu se poate identifica şi citi datorită aşezării sale necorespunzătoare pe bordul autovehiculului se va bloca/ridica autovehiculul.

Parcarea prin SMS

Ca o noutate este introdusă modalitatea de plată prin SMS, a cărui valoare este echivalentul în lei a 0,4 euro plus TVA pentru 60 de minute de parcare sau de 0,8 euro plus TVA pentru 120 de minute. Modalitatea de plată prin SMS este următoarea: în momentul în care utilizatorul parchează va suna la un anumit număr de telefon afişat pe indicatorul din apropierea loculu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 42 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 27 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Hunedoara: Patru tineri rătăciţi în Masivul Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă, recuperaţi de salvamontişti - VIDEO

News.ro acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°