Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL OLTCHIM. Videanu: "Cerem de urgenţă demisia guvernului Ponta"

Publicat in Gandul, luni 24 septembrie 2012 ·

Liderul PDL Adriean Videanu l-a atacat dur luni pe premierul Victor Ponta în urma eşecului semnării contractului de privatizare a combinatului Oltchim. Videanu l-a asemănat pe Ponta cu personajul popular Bulă.

"Acest personaj politic jalnic care este Victor Ponta reprezintă esenţa incapacităţii şi poate fi asemuit cu domnul Bulă. Acţionează după principiile şi valorile personajului nostru naţional, Bulă", a precizat Videanu la scurt timp după ce Ponta l-a acuzat că împreună cu Dan Diaconescu şi fostul director Oltchim Constantin Roibu au încercat să "acopere urmele fraudelor uriaşe făcute de PDL la Oltchim".

"Cerem de urgenţă demisia guvernului Ponta pentru a nu continua cu astfel de decizii care să distrugă întreaga economie românească. Nu ştiu altceva decât insolvenţă, administrări speciale, nimic legat de soluţii. Dacă ai toate condiţiile create pentru majorarea capitalului social, este clar că prin acel memorandum ai decis prejudicierea statului ca acţionar la Oltchim", a explicat vicepreşedintele PDL.

Dan Diaconescu nu a semnat luni contractul de privatizare a Oltchim, susţinând că lipsesc anexe din document. El a precizat că avocaţii săi vor rămâne la Ministerul Economiei pentru a analiza documentele.

Premierul Victor Ponta s-a lansat într-o serie de acuzaţii foarte dure referitoare la Dan Diaconescu.

"După cum vedeţi, trebuie să reparăm noi toate hoţiile şi toate relele făcute de către PDL: cea mai mare hoţie, ani de zile de căpuşare a Oltchimului de către firmele PDL, sute de milioane de Euro din bani publici băgaţi de hoţul hoţilor, domnul Videanu. Aţi văzut că cu o zi înainte de licitaţie domnul Videanu şi cu domnul Roibu aranjau cum să facă lucurile la Oltchim şi, bineînţeles, în înţelegere politică cu Dan Diaconescu, pentru a încerca să acopere urmele fraudelor uriaşe făcute de PDL la Oltchim", a spus Ponta.

Lider

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 33 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 5 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°