Şi sîntem mai săraci decît o fiară,
ce moare, oarbă chiar, de moartea-i proprie, -
pe care omul, Doamne, nu şi-o-aproprie.
Ci dă-ne, tu, ştiinţa ce-nfioară
a vieţii dînd în floare, într-o mai
pretimpurie de verde lună mai.
Căci moartea-i grea şi straniu vine-ncoace
pentru că nu-i a noastră, nu se coace
destul în noi, - pe fiecare om
luîndu-l cum vîntul rodul unui pom.
Stai ani la ea-n livadă, plin de sîrg,
dar nu-i sorbi seva dulce şi te-abaţi
de la cules; şi-ajungi, ca alţi bărbaţi,
închis în tine, rău şi fără pîrg.
Sau poate că-ngîmfarea-mi e nedreaptă?
Pomii-s mai buni? Noi – mădulare doar?
Femeia-i numai, înspre rod, o treaptă?
Curvind cu veşnicia în budoar,
cînd chinurile-ncep, noi naştem feţii
defuncţi ai morţii noastre, ce-şi astupă
în palme spaima ochilor şi-a feţii,
Şi ca la curve,-această vie rană
ce-i plodul nostru, sfîrşeşte-ndată după
ce-i scos prin uter sau prin cezariană.
din volumul Cartea sărăciei şi a morţii, traducere de Şerban Foarţă, Editura Brumar, 2012
Şi sîntem mai săraci decît o fiară,
ce moare, oarbă chiar, de moartea-i proprie, -
pe care omul, Doamne, nu şi-o-aproprie.
Ci dă-ne, tu, ştiinţa ce-nfioară
a vieţii dînd în floare, într-o mai
pretimpurie de verde lună mai.
Căci moartea-i grea şi straniu vine-ncoace
pentru că nu-i a noastră, nu se coace
destul în noi, - pe fiecare om
luîndu-l cum vîntul rodul unui pom.
Stai ani la ea-n livadă, plin de sîrg,
dar nu-i sorbi seva dulce şi te-abaţi
de la cules; şi-ajungi, ca alţi bărbaţi,
închis în tine, rău şi fără pîrg.
Sau poate că-ngîmfarea-mi e nedreaptă?
Pomii-s mai buni? Noi – mădulare doar?
Femeia-i numai, înspre rod, o treaptă?
Curvind cu ve
