Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUPER VIDEO Cei 25 de ani ai lui Alex Ferguson la United, în două minute!

Publicat in Pro Sport, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Sâmbătă, la ora 17:00, Sir Alex Ferguson se va pregăti pentru al 1.410-lea meci pe banca lui Manchester United. Iar duminică va aniversa un sfert de secol de când e antrenorul "diavolilor"! Numărul e colosal, iar proporţiile le putem înţelege comparându-le, inevitabil, cu România. Din 1986 încoace, principalele forţe din Liga I, Steaua şi Dinamo, au făcut, fiecare, peste 30 de schimbări pe banca tehnică!

Steaua câştigase de câteva luni Cupa Campionilor, Tyson mai lua un titlu la grei, iar Ivan Lendl devenea primul tenismen care atingea câştiguri de 10 milioane de dolari de-a lungul carierei. Tot atunci era lansat şi filmul "Highlander", cu celebrul luptător scoţian nemuritor. Evenimente ale anului 1986, mai mult sau mai puţin importante, la fel cum urma să se dovedească şi cel din 6 noiembrie, când un scoţian de 45 de ani îl înlocuia pe Roy Atkinson pe banca lui Manchester United. Un club important din Anglia, dar care nu mai câştigase titlul de aproape 20 de ani, cu o echipă care era pe locul 19 (din 22). A fost începutul poveştii Highlander-ului din lumea fotbalului, care a depăşit şi el destule obstacole. Şi a făcut-o pe United cea mai titrată echipă din Anglia, adăugând 12 titluri în vitrina de pe "Old Trafford".

City a schimbat 18 tehnicieni

Ne plac comparaţiile. Câte maşini am putea cumpăra cu salariul lunar al lui Messi, câte blocuri s-ar fi făcut din transferul lui Pastore la PSG. Ca longevitate, Ferguson e însă un etalon chiar şi pentru Anglia, nu doar în România, unde din 1986, Steaua a schimbat 34 de antrenori, iar Dinamo 31. De la sosirea lui Ferguson la United, 1.052 de tehnicieni din fotbalul englez au fost demişi sau şi-au dat demisia. Chiar şi rivala City, care i-a provocat recent lui Sir Alex cea mai aspră înfrângere de la United, a trecut prin 18 schimbări de antrenori!

Vine primul, pleacă ultimul

Stabilitat

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 3 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 34 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°