Minerii au mai descins la Bucureşti şi la 29 ianuarie 1990, şi la 18 februarie 1990.
Se vor împlini, nu peste puţin timp, 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente ale tulburei perioade postdecembriste: Mineriada din 24- 28 septembrie 1991. Timp de patru zile, de la plecarea din Valea Jiului şi până la părăsirea Bucureştiului, între 24 şi 28 septembrie 1991, Armata Mutrelor Negre, cum le-au zis francezii minerilor, aflată sub comanda lui Miron Cozma, se dedă în ţară şi mai ales în Bucureşti la acte pe care azi, după alte evenimente asemănătoare petrecute în alte locuri ale lumii, le-am putea denumi, fără riscul de-a greşi: acte teroriste. Instigaţi de structuri obscure şi incitaţi de Miron Cozma, minerii se urcă în garnituri de tren deturnate, devastează gări pe parcurs, pun cuţitul la gâtul mecanicilor, brutalizează autorităţile statului şi ajung la Bucureşti.
Timp de trei zile apoi, tot sub conducerea lui Miron Cozma, ei iau cu asalt Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, folosind pietre şi sticle incendiare, ocupă Piaţa Universităţii, dau buzna în Parlament şi-i ameninţă pe aleşii poporului, se autoinvită la Congresul PNŢCD de la Teatrul Naţional. Pleacă din Bucureşti abia după ce preşedintele Ion Iliescu semnează cu Miron Cozma un Comunicat prin care şeful statului acceptă demisia Guvernului Roman.
În excelenta sa carte „Cinci ani din istoria Românie - decembrie 1989 - decembrie 1994", Domniţa Ştefănescu ne oferă un bilanţ înfricoşător al acestei a patra mineriade postdecembriste. Patru, deoarece - lucru mai puţin cunoscut azi, când domină amintirea mineriadei din iunie 1990 - minerii au mai descins la Bucureşti şi la 29 ianuarie 1990, şi la 18 februarie 1990. 455 de persoane rănite, trei morţi în Bucureşti şi unul la Vulcan, pierderi materiale de 86 de milioane de lei (la valoarea de atunci a monedei naţionale), o nouă lovitură morta
