Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romeo şi Julieta vin cu duba de la Londra la Timişoara

Publicat in Adevarul, miercuri 9 iulie 2008 ·

Mâine, de la 19.30, în curtea Colegiului Bănăţean, actori londonezi ai prestigiosului Globe Theatre vor juca într-un spectacol după celebra piesă a lui William Shakespeare Globe

Mâine, de la 19.30, în curtea Colegiului Bănăţean, actori londonezi ai prestigiosului Globe Theatre vor juca într-un spectacol după celebra piesă a lui William Shakespeare

Globe Theatre din Londra va pune în scenă, la Timişoara, în premieră în România, piesa care descrie tragica poveste a tinerilor iubiţi din Verona.

Actorii Dominique Bull şi Alan Morrissey, alături de care excelează în distribuţie Michael Cocs, Bridgitta Roy, Nitzan Sharron, Perri Snowdon şi Conrad Westman, vor juca pe o scenă originală, în aer liber.

Un Volkswagen pe post de balcon

"Am căutat foarte mult o locaţie potrivită, pentru că ei au spus că vor aduce totul şi nu au nevoie decât de curent.

Curtea Colegiului Bănăţean ni s-a părut cea mai potrivită, pentru că e loc, între doi platani, să se monteze un microbuz Volkswagen unde va fi încorporat balconul şi va fi adusă şi o turlă. Scena este amplasată în faţa microbuzului şi are 11 m lungime şi 6,40 adâncime. Costumele sunt o îmbinare de modern cu vechi, iar spectacolul va dura două ore cu o pauză de 15 minute", a spus Doina Popa, preşedinta Fundaţiei Culturale Artmedia.

Butaforia este una originală, iar spectacolul va putea fi vizionat doar de 300 de timişoreni mâine, de la ora 19.30. "Oamenii vor sta pe gradene, care sunt aranjate în formă de U, biletele din faţă fiind cele mai scumpe", a mai spus Popa.

Biletele, cu preţuri de 100 şi 120 de lei, se găsesc la agenţia de bilete a Teatrului Naţional Timişoara, iar spectacolul se va juca în limba engleză.

The Globe, specializat în piese ale dramaturgului englez

Teatrul londonez a fost construit în 1576, dar de anul trecut a început să pună în scenă spectac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 44 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 27 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 44 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Anunț de la Spitalul Foișor privind starea lui Florin Piersic. Ce proceduri a început celebrul actor

Ziare.com acum 27 minute
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează că

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°