Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lansare de carte la Casa Avramide: „A Love found and lost“, povestea unui iubiri dintre un olandez şi o româncă

Publicat in Adevarul, duminică 16 iunie 2013 ·

„Pentru Mihaela şi ceea ce ar fi putut să fie, dar nu a fost niciodată“, aceasta este dedicaţia pentru personajul principal al romanului „A love found and lost“ (n.n. o iubire găsită şi pierdută“), semnat de John van Berghem (Olanda).

Biblioteca Judeţeană Panait Cerna vă invită, miercuri, de la ora 17.00, la Art Café Avramide pentru lansarea volumului „A Love found and lost” în prezenţa autorului John van Berghem, în traducerea lui Petru Şolcă. Institutul de Cercetări Eco Muzeale şi Institutul Cultural Român sunt partenerii acestui eveniment.

La ambianţa evenimentului îşi vor aduce contribuţia Ilie Alexandru, Ion-Preda Danut - pian şi Andreescu Theodor Antoniu - vioară, elevi ai Liceului de Arte George Georgescu.

John van Berghem s-a născut în Middelburg, Olanda, pe 12 octombrie 1972, tată olandez şi mamă franceză. Când avea 9 ani, familia s-a mutat în cea mai mare zona Chicago, în Statele Unite, pentru un an, astfel încât tatăl lui să studieze teologia acolo. S-au întors în Europa, în Franţa, unde tatăl lui a fost rugat să fie pastor al unei biserici.

„Am urmat o şcoală din Germania în limba engleză, cursuri de literatură: de la Shakespeare, Edgar Allen Poe, Ernest Hemingway, Walt Whitman, şi alţi scriitori britanici şi americani. Primele mele poezii au fost scrise ca misiuni pentru aceste clase. După absolvire, în 1992, am revenit în Olanda. Am vrut să studiez design interior şi, deşi am fost acceptat la şcoala de arte liberale în Utrecht, nu am fost capabil să merg pentru că nu am avut bani pentru asta“, spune John van Berghem.

În 1998, după mai multe de locuri de muncă, a decis să se îndrepte spre informatică. S-a concentrat pe webdesign şi programare şi a început propria afacere.

„În septembrie 2010 am întâlnit, prin intermediul internetului, o româncă. A fost frumos, şi din senin i-am scris

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 59 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 15 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 14 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 51 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°