Ioan Niculae (foto) va participa la licitaţia pentru vânzarea activelor celor cinci societăţi de pe platforma combinatului chimic Nitramonia Făgăraş cu compania Viromet Victoria pe care o controlează prin grupul Inter Agro. Acţionarii Viromet Victoria vor aproba în şedinţa din 14 decembrie participarea la licitaţie, după cum se arată într-un comunicat remis Rasdaq. Totuşi, prima licitaţie pentru vânzarea activelor celor cinci societăţi - Nitroexplosives, Nitrofertilizer, Nitroservice, Nitrocontrol şi Nitrotrans – va avea loc înainte de AGA Viromet, adică pe 5 decembrie, preţul de pornire fiind de 41,4 milioane de lei, sumă în care este inclus şi TVA. Cea de-a doua licitaţie, în cazul în care la prima nu se vor adjudeca activele, va avea loc pe 20 decembrie, cu separarea celor două fluxuri - azot şi exploziv.
Ioan Niculae a câştigat în luna februarie a acestui an licitaţia pentru achiziţia fluxului viabil al Nitrofertilizer, oferind suma de 34 de milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro). Ulterior, însă, din cauza faptului că anumite bunuri ale societăţii erau gajate pentru acoperirea unor creanţe, tranzacţia nu a mai avut loc, Niculae rămânând şi fără garanţia de participare la licitaţie. Omul de afaceri prahovean ameninţa cu pornirea unui proces împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Societatea Viromet Victoria are un capital social de 47,2 milioane de lei, controlat de InterAgro, care deţine 83,78% din titluri şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) - aproape 5%. Combinatul din Victoria a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an pierderi de 11,9 milioane de lei, în timp ce veniturile au fost de 77,59 milioane de lei.
AVAS, acţionarul majoritar al celor cinci societăţi de pe platforma Nitramonia, a desemnat, în luna octombrie, firma Euroconsult Arad ca lichidator al Nitroexplosives, Ni