Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Multă răbdare pentru parcări noi în Reşiţa

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 ·

Până la sfârşitul lunii august, o zonă din centrul oraşului este tranformată în şantier pentru a face mai mult loc automobilelor. Reşiţenii din centrul oraşului au început goana după un loc de parcare, după ce administraţia locală le-a cerut să-şi mute maşinile.

De la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Piaţa 1 Decembrie 1918 au fost începute lucrările pentru reamenajarea zonei. „Vor fi reamenajate trotuarele şi înlocuite bordurile. De asemenea, se vor amenaja şi noi locuri de parcare, iar zona va fi înfrumuseţată cu flori“, a spus Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Administraţia locală a trimis cetăţenilor din zonă o adresă prin care le cere să nu mai parcheze autoturisme mai ales în apropierea serviciului de Taxe şi Impozite Reşiţa. Acest fapt îi deranjează pe reşiţeni pentru că în fiecare zi sunt nevoiţi să fugă după un loc de parcare. „Mă deranjează faptul că sunt nevoită în fiecare seară să-mi caut alt loc de parcare pentru că în faţa blocului meu se lucrează. Sper ca această situaţie să nu dureze foarte mult “, a spus Cornelia Cuzmanovici, unul dintre locatarii din zonă.

Zone de evitat

Un alt locatar a fost la un pas să primească amendă pentru că îşi parcase maşina pe un loc plătit. „Norocul meu a fost că eram prin apropiere şi mi-am mutat maşina. Altfel mă trezeam cu o amendă. Va fi o adevărată bătălie pe locurile de parcare până se va rezolva situaţia“, a spus unul dintre reşiţenii care îşi parcau de obicei maşina pe 1 Decembrie. Deranjaţi sunt şi cei care vin la terasele de pe strada 1 Decembrie. „Abia am găsit loc de parcare. Până nu se termină lucrările o să evit zona, mai ales că este o gălăgie infernală de la utilaje“, a spus Alexandru Petruţ din Reşiţa. Lucrări de refacere a carosabilului vor fi demarate şi în cartierul Lunca Bârzavei. Sunt vizate străzile Făgăraşului, Progresului, Ţarcului, Al. Her

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 22 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 28 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum 59 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°